FOTO: Percheziții în Bistrița-Năsăud. Un bărbat bănuit că a furat componente IT în valoare de aproape 100.000 de euro a fost reținut

Polițiștii compartimentului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud au reușit, în urma unor descinderi, să recupereze componente IT în valoare de circa 100.000 de euro, bunuri care au fost reclamate ca fiind furate. Un bărbat bănuit că le-ar fi sustras a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

”La data de 28 mai, polițiștii bistrițeni au efectuat șase percheziții domiciliare, pe raza județului Bistrița-Năsăud, fiind ridicate bunuri în valoare de aproximativ 400.000. În urma cercetărilor desfășurate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Viișoara, bănuit de comiterea faptei”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Din investigații a reieșit faptul că, în noaptea de 01/02 iulie 2019, acesta ar fi pătruns în depozitul unei societăți comerciale din localitatea Unirea, de unde ar fi sustras componente IT în valoare de 450.000 de lei.

”În continuarea cercetărilor, ieri, 28 mai, polițiștii de la Investigații Criminale au pus în aplicare 6 de mandate de percheziție domiciliară, toate pe raza județului, iar în urma descinderilor au fost recuperate 90% din bunurile reclamate ca fiind sustrase. Totodată, șase persoane au fost conduse la audieri”, mai completează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii de la Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 ore a bărbatului de 38 de ani, urmând a fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Acțiuni Speciale, Criminalistic și Investigarea Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud