FOTO: Percheziții la persoane bănuite de trafic de persoane și nerespectarea regimului armelor; doi inculpați reținuți, altul sub control judiciar

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița- Năsăud au dispus reținerea a doi inculpați și măsura controlului judiciar față de un al treilea inculpat, aceștia fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

”La data de 25 mai, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și cei ai Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție, la domiciliile unor persoane din localitățile Oarzina, Spermezeu, Suplai, Bața și Dej. Persoanele sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic, trafic de persoane, inducerea în eroare a organelor judiciare și amenințare. În urma perchezițiilor, trei bărbați au fost conduși la audieri, iar ulterior, procurorul DIICOT a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi dintre aceștia, de 19 și 31 de ani, și plasarea sub control judiciar, față de un bărbat, de 65 de ani. Din investigațiile efectuate, a reieșit că, în perioada 2021 până în prezent, bărbatul de 65 de ani și cel de 31 de ani ar fi deținut, fără drept, arme letale pe care le-ar fi folosit la acțiuni de braconaj cinegetic. Totodată, cei doi ar fi deținut, fără drept, și confecționat artizanal muniții pentru arme letale. Totodată, tânărul de 19 ani ar fi recrutat, în cursul lunii ianuarie a.c., prin înșelăciune (metoda loverboy) și ulterior prin constrângere, o femeie pe care ar fi exploatat-o, obținând sume de bani din practicarea prostituției de către aceasta, în municipiul Bistrița. Totodată, în luna august 2022, acesta ar fi sesizat Poliția, în fals, că un bărbat cu care se află în conflict ar fi executat 2 focuri de armă, în localitatea Cireași, iar în perioada iulie – septembrie 2022, bărbatul i-ar fi adresat, în repetate rânduri, amenințări cu acte de violență. În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că acuzațiile sunt neadevărate”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La percheziții, polițiștii au indisponibilizat 6 arme letale cu destinația vânătoare, aflate în circuitul legal, cu privire la care există indicii că ar fi fost utilizate la acțiuni de braconaj și că ar fi fost încredințate unor persoane neautorizate să le folosească.

Totodată, au mai fost ridicate 7 cartușe pentru armă letală cu țevi lise confecționate artizanal, un cartuș pentru armă letală cu glonț deținut ilegal, 6 trofee de vânat, 5 telefoane mobile și o cameră video de vânătoare.

În cadrul acțiunii desfășurate ieri, polițiștii au constatat nerespectarea condițiilor de păstrare a armelor și munițiilor la trei persoane autorizate, urmând a fi aplicate sancțiuni contravenționale, prevăzute cu măsura complementară a anulării dreptului de deținere port și folosire arme și muniții letale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

La acțiuni au participat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Criminalistic, Biroului pentru Protecția Animalelor, Poliției Municipiului Bistrița, Poliției Orașului Beclean, Secției 4 Poliție Rurală Beclean și Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gelu Voievod Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate, în vederea documentării întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea faptelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *