FOTO: Peste 120 de bistrițeni și-au testat gratuit glicemia prin intermediul unei acțiuni a Policlinicii Noi Sanovil

ziar de bistrita sanovil

 

 

La Policlinica Nouă Sanovil a fost marcată în avans Ziua Mondială a Diabetului, prilej cu care pacienții au avut ocazia să beneficieze gratuit de de testarea glicemiei, a greutăţii şi a tensiunii arteriale. De asemenea, tot în mod gratuit, dr. Monica Oprea – medic specialist Diabet zaharat, Nutriţie şi Boli metabolice a oferit și consultații pacienților.

Astfel, în cadrul Policlinicii Noi Sanovil, peste 125 de persoane au fost testate gratuit și au primit sfaturi pentru îmbunătățirea stilului de viață.

Scopul acestui eveniment a fost educarea si informarea pacienților, cât si depistarea persoanelor aflate la risc. Este necesar a se înțelege faptul că diabetul nu este cel mai grav lucru care se poate întâmpla, ci că alegerile de zi cu zi ale pacientilor, din momentul diagnosticării, le vor decide drumul. Este important să realizăm un set de analize, inclusiv glicemia, o dată pe an, deoarece diabetul zaharat face parte din categoria bolilor cronice și se află pe locul 3 la nivel mondial ca număr de decese, după bolile cardiovasculare și cancer. Astfel putem ține sub control această afecțiune și putem preveni totodată complicațiile sale”, au precizat reprezentanții Policlinicii Noi Sanovil .