FOTO: Pirotehniștii bistrițeni, solicitați să intervină la Lunca Ilvei. În timpul lucrărilor de distrugere a unui pod au fost găsite grenade

Echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud intervine în sprijinul echipelor care lucrează pentru distrugerea unui pod peste râul Ilva, în vederea construirii unui pod nou, pe raza localității Lunca Ilvei.

Din datele primite de la localnici, în zona podului ar fi fost amplasate elemente de muniție, încă din timpul celui de al Doilea Război Mondial.

”În timpul misiunii de cercetare a zonei cu detectorul de metale, pirotehniştii au descoperit, până la această dată, patru grenade defensive. Misiunea preventiva şi de ridicare a potențialelor elemente de muniție găsite continuă” precizează ISU Bistrița-Năsăud.

Pirotehniştii bistrițeni acționează înaintea echipelor care lucrează pentru distrugerea controlată a podului.

FOTO: ISU B-N