FOTO: Pod peste râul Someșul Mare, inaugurat în comuna Maieru

 

 

Un pod peste râul Someșul Mare, care face legătura dintre localitățile Maieru și Poiana Ilvei, a fost inaugurat miercuri, în prezența autorităților. În ultimul an, podul a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, consolidare și modernizare.

Podul Unirii, cel mai frumos pod din județul Bistrița-Năsăud, după cum afirmă reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, reprezintă o investiție de circa jumătate de milion de euro (2,4 milioane lei), investiția fiind realizată cu bani proveniți prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Lucrările au fost executate de compania Frasinul SRL, la evenimentul de inaugurare fiind prezenți președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, primarul comunei Maieru, Vasile Borș, precum și reprezentanți ai constructorului.