FOTO: Polițiștii – acțiuni în zona sălilor de evenimente din Bistrița

Pe parcursul zilei de duminică, echipe mixte formate din polițiști, jandarmi și specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud au desfășurat o nouă acțiune de informare a populației cu privire la măsurile impuse pentru limitarea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Echipele mixte au acționat în municipiului Bistrița, unde au instruit agenți economici, organizatori de evenimente și cetățeni aflați în zonele aglomerate cu privire la restricțiile impuse în contextul prevenirii infectării cu noul coronavirus.

”În urma activităților, polițiștii au instruit un număr de 117 persoane aflate în incinta sau vecinătatea spațiilor comerciale și au luat măsuri de informare cu privire la noile norme legale în cadrul a 38 de societăți comerciale, dintre care 7 săli de evenimente, aplicând totodată 4 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii reamintesc faptul că purtarea măştii de protecţie este în continuare obligatorie în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, piețe, târguri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.

Totodată, polițiștii spun că astfel de activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus.