FOTO: Prefectul Stelian Dolha a inspectat centrele în care se desfășoară examenul de Bacalaureat

stelian dolha

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, și inspectorul școlar Aurelia Dan au verificat centrele de examinare în care se desfășoară examenul de Bacalaureat din municipiul Bistrița, pentru a se asigura că probele susținute de absolvenții de liceu se desfășoară în condiții optime și cu respectarea măsurilor impuse de situația actuală.

Am făcut un tur al centrelor de examinare, înainte de începerea probei la Limba și Literatura Română, pentru a verifica condițiile în care absolvenții au fost întâmpinați. La Colegiul Tehnic „Infoel”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” și Liceul Teoretic Sanitar, unde am trecut azi împreună cu doamna inspector Dan, am verificat că tuturor candidaților le sunt asigurate condiții bune de protecție. Monitorizăm în continuare situația la nivelul întregului județ. Mult succes tuturor absolvenților! Am încredere în ei că se vor descurca pe măsura așteptărilor!”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

Reamintim că examenul de Bacalaureat a debutat luni, cu proba scrisă la  Limba și literatura română. Marți, 23 iunie, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie.

În județul Bistrița-Năsăud vor susține probele examenului de Bacalaureat 2400 de candidați, din care 419 din promoțiile anterioare.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.