FOTO: Prefectul Stelian Dolha – vizită la compania Rombat

Cu prilejul pensionării celui care vreme de patru decenii a condus compania Rombat – Ioan Repede, prefectul Stelian Dolha a efectuat o vizită la acest important agent economic din județul Bistrița-Năsăud.

Potrivit Instituției Prefectului, Stelian Dolha a vizitat compania ROMBAT pentru a-i transmite fostului director general, Ioan Repede, respectul pentru întreaga carieră.

”Ioan Repede este pentru Bistrița-Năsăud, prin cariera sa, un exemplu de bună practică în ce privește gestiunea afacerilor, este un simbol al succesului. A contribuit la crearea de locuri de muncă pentru cetățeni, s-a luptat pentru continuitatea companiei și, mai mult, pentru dezvoltarea ei, contribuind, astfel, și la prosperitatea județului”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

În opinia acestuia, noul director, Alin Ioaneș, are ”o misiune ambițioasă – acea de a duce mai departe o tradiție și de a se ridica la standardele cu care Rombat și-a obișnuit colaboratorii.

”Mă bucur că liderul național din Bistrița-Năsăud în producția de baterii auto se concentrează în continuare și pe energia verde, energia viitorului. Îi urez întregii companii mult succes în dezvoltare și tehnologizare!”, a mai completat Dolha.

Reamintim că Ioan Repede s-a retras din activitate după 41 de ani de carieră, prilej cu care a primit o diplomă de excelență din partea Primăriei Bistrița, aceasta fiindu-i înmânată în cadrul unui moment special organizat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud.