FOTO: Primarul Ioan Turc, alături de fiul său, la schi pe pârtia de pe Dealul Cocoș

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a ales să petreacă ziua de sâmbătă pe pârtia de schi de pe Dealul Cocoș. 

Edilul Bistriței nu a mers singur la pârtie, ci a fost însoțit de fiul său, Andrei. Cei doi au profitat din plin de condițiile bune de pe pârtie și au schiat alături de alți bistrițeni care au ales să își petreacă timpul liber în acest fel.

Pârtia mică de schi de pe Dealul Cocoș, care are o lungime de circa 300 de metri și este deservită de o instalația de tip teleschi, a fost deschisă vineri, 10 februarie, și funcționează după următorul program:

  • luni – vineri: 10.00 – 22.00;
  • sâmbătă – duminică: 09.00 – 22.00.

În ceea ce privește tarifele, acestea sunt:

Se poate ajunge la pârtie și prin intermediul mijloacelor de transport în comun. Linia 16 duce în zona pârtiei. Această linie are traseul strada General Grigore Bălan – strada Avram Iancu – strada Ghinzii – strada Valea Ghinzii – Sala Polivalentă Unirea – Pârtia de schi Cocoș și retur, iar autobuzele circulă din 30 în 30 de minute.