FOTO: Pumptrack-ul modular montat în Parcul Municipal, în parcarea de lângă Hotelul Metropolis, inaugurat

Pumptrack-ul modular montat în Parcul Municipal, în parcarea de lângă Hotelul Metropolis, a fost inaugurat în prezența primarului Ioan Turc.

Iubitorii de mișcare pe bicicletă (MTB, BMX, Dirt Bike etc.), trotinetă freestyle și skateboard au acces gratuit la două piste, atât pentru copii și începători (linie dreaptă, 15 metri), cât și pentru avansați (6 curbe, 79 de metri), bineînțeles, cu purtarea unei căști de protecție”, a explicat primarul Ioan Turc.

Ca să fie asigurat succesul investiției, specialiștii Primăriei Bistrița s-au consultat și cu bikerii de la Asociația Club Sportiv Bistritz Racing, condusă de Hunyadi Mihai.

Contractul cu firma Zarox Team SRL din Târgu Mureș, în valoare de 265.200 lei fără TVA, avea ca termen de livrare data de 10 noiembrie, dar s-a reușit o amenajare mai rapidă.

”Pasionații vor avea mai multă vreme bună pentru pumptrack-ul pe care li-l promisesem încă de la preluarea mandatului de edil al municipiului”, a completat primarul Bistriței.

One comment

  1. O decizie înteleapta a primăriei Bistriţa de amenajare a pumptrack-ului modular în Parcul Municipal, în parcarea de lângă Hotelul Metropolis, având în vedere că acolo a functionat baza sportiva „Metalul” până în anul 2011. După construirea Hotelului Metropolis, baza sportivă a fost desfiintata ilegal pentru pentru a face loc unei parcări, prin încalcarea Legii 69/2000 actualizată care prevede că schimbarea destinatiei sau desfiintarea unei baze sportive nu este posibilă legal decat prin Hotarare de Guvern si sub conditia obligatorie a construirii prealabile unei alte baze sportive similare, lucru care nu s-a întâmplat. Prin urmare, după 10 ani lucrurile intră în normalitate.