FOTO: Puțini, dar hotărâți! O mână de oameni au protestat împotriva Ordonanței privind amnistia și grațierea

Câțiva bistrițeni au lăsat la o parte pregătirile pentru sărbătorile de iarnă și au ales să iasă în stradă pentru a protesta față de ordonanța privind amnistia și grațierea. Sediile formațiunilor politice ALDE și PSD din municipiul Bistrița au fost locul în care protestatarii și-au manifestat nemulțumirile.

Au putut fi numărați pe degete, însă s-au arătat hotărâți să lupte. S-au înarmat cu pancarte inscripționate cu diverse mesaje precum: ”Nu vrem amnistie și grațiere!” sau ”În democrație hoții stau la pușcărie!”.

Protestul a început la ora 18:00 și acțiunea a fost inițiată de cinci bistrițeni: Vasile Man, Antal Francisc, Adrian Panti, prof. Tiberius Cămăraş și prof. Florin I. Bojor, care au solicitat autorizație Primăriei Bistrița. Lor li s-au mai alăturat și alți bistrițeni care susșin demersul celor cinci. Autorizația emisă de Primăria Bistrița este valabilă până pe data de 21 decembrie, inclusiv, astfel că nu este exclus ca acțiunile de protest să fie organizate și zilele viitoare.

Protestatarii au criticat și atitudinea partidelor din opoziție în ceea ce privește moțiunea de cenzură împotriva Guvernuluui PSD-ALDE. ”Prestanţa deplorabilă a partidelor din opoziţie PNL, USR şi PMP cu privire la Moţiunea de Cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE ne arată că: 1. fie membrii opoziţiei aşteaptă şi ei amnistia şi graţierea; 2. fie sunt nişte incapabili care au confundat Parlamentul cu o staţiune în care au concediul plătit” a precizat prof. Florin I. Bojor, care este de părere că ”stoparea amnistiei şi graţierii revine în mâna simplilor cetăţeni”.

Precizăm că și președintele Klaus Iohannis a făcut astăzi, marți, declarații pe marginea acestui subiect. Ultimele afirmații ale președintelui Klaus Iohannis privind aministia și grațierea arată că nu este exclus niciun referendum pe această temă. ”Asta rămâne în discuţie. Rămâne în discuţie. Nu putem să organizăm un referendum în perioada sărbătorilor de iarnă” a răspuns Klaus Iohannis, astăzi, la o întrebare adresată de un jurnalist. De asemenea, președintele României a mai spus: ”nu cred că se va da o astfel de ordonanţă. Chiar cred că mai există oameni responsabili şi chiar cred că lucrurile nu vor deraia. Fiindcă dacă apare o astfel de ordonanţă pe amnistie şi graţiere, ar fi un derapaj groaznic de la democraţie”.

FOTO: Vasile Man

One comment

  1. İată cine striga ca din gură de şarpe:
    FĂRĂ PENALI ÎN FUNCŢII PUBLICE- !!!
    Plângere penală pentru ÎNȘELĂCIUNE pe numele Cristinei IURIȘNIȚI. Deputatul bistrițean din partea USR s-a folosit de un consilier „la negru”, fără angajare, fără contract, fără nimic-!
    Numai că, la un moment dat, İurișniți ia decizia de a suspenda activitatea biroului parlamentar de la Sîngeorz-Băi, situație în care Nelu Boldea se „trezește” pe drumuri și fără angajare, înainte de sărbătorile de iarnă, cu doi copii minori în întreținere.
    *Având în vedere acestea, Boldea a luat decizia de a acționa în instanță Cabinetul Parlamentar Cristina Ionela Iurișniți la care se adaugă și o PLANGERE PENALA – pentru înșelăciune pe numele deputatului USR.
    https://www.stiridebistrita.ro/plangere-penala-pentru-inselaciune-pe-numele-cristinei-iurisniti-deputatul-bistritean-din-partea-usr-s-folosit-de-un-consilier-la-negru-fara-angajare-fara-contract-fara-nimic