FOTO: Regenerare urbană la Beclean. Cum vrea Primăria să schimbe fața unor zone ale orașului

Primăria Beclean pregătește un nou proiect prin care își propune să schimbe aspectul mai multor zone ale orașului. 

Potrivit primarului Nicolae Moldovan, este vorba despre proiectul intitulat ”Regenerare urbană în orașul Beclean”, care are o valoare totală de aproximativ 7 milioane de euro.

Edilul din Beclean afirmă că acest proiect cuprinde tot orașul, ”de la intrare și până la ieșirea din oraș, adică în stânga și în dreapta Drumului Național 17” și vine să completeze celelalte proiecte de infrastructură realizate de Primăria Beclean.

Practic, mai multe zone publice din oraș vor fi readuse la viață.

”Am reușit prin cele două proiecte de mobilitate pe care le-am implementat să reabilităm toate străzile din oraș care duc până în trotuare, dar ne-au rămas acum trotuarele. Acestea urmează să fie modernizate prin acest proiect de regenerare urbană”, a explicat Nicolae Moldovan.

Sursa citată a menționat că investiția este gândită la standarde europene.

Granitul pe care îl vedeți prin marile municipii va fi și la Beclean. Am impus în proiectare să fie borduri și pavaje de granit, deci elemente de ultimă generație”, a adăugat Nicolae Moldovan

Pentru acest proiect a fost întocmit deja studiul de fezabilitate, urmând ca în curând să fie lansată procedura de achiziție publică pentru etapele de proiectare și execuție a lucrărilor. 

Noi avem o finanțare cu fonduri europene în derulare pe POAT (n.r. – Programul Operațional Asistență Tehnică) prin care ni s-a asigurat asistența tehnică pentru două proiecte – regenerare urbană și încă un proiect de mobilitate. Fondurile pre-alocate pentru Primăria orașului Beclean sunt de 100.000 de euro, bani prevăzuți pentru a fi întocmite documentațiile necesare – studiile geo-tehnice, expertize tehnice, cadastrare și studiu de fezabilitate. În ceea ce privește proiectul de regenerare urbană, am finalizat studiul de fezabilitate, ceea ce se vede sunt imagini reale. (…) Odată ce avem asigurată finanțarea studiilor, cu siguranță că în acest exercițiu financiar 2021 – 2027 orașul Beclean va primi fonduri pentru acest proiect. Astfel, cu studiul de fezabilitate finalizat, urmează să facem licitația publică pentru achiziția de proiectare și execuție lucrări”, a mai spus Nicolae Moldovan.