FOTO: Restricții de trafic pe DN 17C, în orașul Năsăud, din cauza lucrărilor de reabilitare a părții carosabile

 

În perioada 4 – 6 septembrie 2019, circulația autovehiculelor pe strada George Coșbuc din orașul Năsăud, arteră care face parte din traseul DN 17C, se va desfășura restricționat, pe o bandă de mers, anunță reprezentanții Primăriei Năsăud, care mai precizează că în zonă se desfășoară lucrări de asfaltare.

Rugăm deținătorii de autovehicule să nu parcheze pe partea carosabilă a drumului pentru a nu îngreuna lucrările de asfaltare și, de asemenea, rugăm firmele care au sediul pe strada George Coșbuc și străzile adiacente să evite, pe cât posibil, deplasarea autovehiculelor de mare tonaj”, arată Primăria Năsăud. 

Potrivit conducerii Secției de Drumuri Naționale Bistrița lucrările vizează turnarea unui nou covor asfaltic pe o suprafață de circa 4 km din DN 17C, drum național care tranzitează orașul Năsăud.

Întreaga investiție este de aproximativ două milioane de lei, lucrările fiind executate de compania Strabag, în două etape. Într-o primă fază se toarnă un nou strat de asfalt pe tronsonul de la intrarea din localitatea Salva până la sensul giratoriu din orașul Năsăud. Ulterior, urmează să se efectueze lucrări de modernizare a covorului asfaltic și pe tronsonul de la sensul giratoriu din Năsăud spre localitatea Rebrișoara, dar aceste lucrări se vor efectua abia după ce toate gurile de canal de pe această porțiune de drum vor fi ridicate.

FOTO: Primăria Năsăud