FOTO: Sala Polivalentă din Complexul Wonderland prinde contur; investiția se ridică la 16 milioane euro

Sala Polivalentă din Complexul Wonderland – Unirea, o investiție în valoare de peste 16 milioane de euro, prinde contur. Lucrările avansează de la o zi la alta și vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

”Pare o construcție din altă țară, dar este chiar Sala Polivalentă din Unirea, care se transformă din proiect în realitate. Aici este locul unde sportul bistrițean va avea toate condițiile să scrie istorie la un alt nivel, construcția respectând toate standardele europene și internaționale pentru competițiile de handbal, volei, baschet și tenis. O lucrare de foarte bună calitate, aflată în grafic, care va avea ecou în viitor și care-și va deschide porțile la finalul acestui an. Continuăm munca, continuăm să susținem performanța”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Investiția în amenajarea Sălii Polivalente din Complexul Wonderland din Unirea se ridică la 16 milioane de euro, fondurile fiind asigurate de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a acestui obiectiv a fost semnat la data de 18 octombrie 2019, dată la care a fost efectuată și o vizită pe amplasamentul viitoarei săli. Licitația pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de asocierea dintre trei companii – SC Frasinul, Erbașu, Dico și Țigănaș.

One comment

  1. Sala Polivalentă din Unirea prinde contur, in timp ce la câteva zeci de metri dealul Cocos o ia la vale. Un vechi proverb spune că “inteleptul invată din greselile altora, desteptul invată din greselile proprii, iar prostul nu invată niciodată” . Dar se pare că Radu Moldovan, pe care nu-l dă inteligenta afară din casă nu a invătat nimic din greselile fostului primar Ovidiu Cretu care a băgat o cărută de bani in pârtia de schi de pe dealul COCOS, fără să tină seama că prin structura lor geologică dealurile Bistritei sunt predispuse alunecărilor de teren. După ce în anul 2018 au avut loc alunecări de teren în amonte de lacul artificial din care sunt alimentate tunurile de zăpadă, anul acesta dealul a luat-o din nou la vale, ceea ce costă 400.000 de lei de la bugetul local al orașului Bistrița pe anul în curs pentru stoparea fenomenului.
    Cu toate astea, Răducu s-a ambitionat si el să facă investitii la fel de păguboase la poalele dealului COCOS din Unirea. Decizia de a construi încă o sală polivalentă la Unirea în conditiile în care Bistrita mai are una chiar in oras este un exemplu de prostie. Chiar si asa, din moment ce ai o sală polivalentă în oras de ce să mai faci una când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrița. Pe de altă parte Bistrita nu dispune de o sală de festivităti adecvată pentru un oras resedință de județ.
    Solutia ratională era ca in Unirea să se amenajeze un complex sportiv care să includă doar terenuri si dotari pentru practicarea sportului de masă. Această bază sportivă putea să fie amenajată dupa modelul Complexului Sportiv Gheorgheni din Cluj-Napoca, realizat de primarul Emil Boc, tot din fonduri guvernamentale prin CNI tocmai in perioada guvernării PSD. Ca dovadă că dacă ai argumente se poate.
    Vezi: https://complexsportivgheorgheni.ro/