FOTO: Se lucrează la amenajarea unei parcări cu 27 de locuri în zona Palatului de Justiție

Au început lucrările de amenajare a unei parcări în proximitatea Palatului de Justiție, aici urmând să fie înființate 27 de noi locuri de parcare, a anunțat primarul Ioan Turc. 

”Valorificăm orice oportunitate de suplimentare a locurilor de parcare din municipiu, iar soluția identificată în apropierea Palatului de Justiție vine în sprijinul cetățenilor care circulă cu autoturismele în această zonă destul de aglomerată. Pe strada Simion Bărnuțiu, se lucrează la amenajarea unei parcări ecologice cu 27 de locuri, pe o suprafață de 338 de metri pătrați. Sectorul de teren respectiv, pe faleza răului Bistrița, prezintă o stabilitate corespunzătoare, conform studiilor geotehnice efectuate”, a explicat primarul Ioan Turc.

Parcarea se va realiza prin montarea unor grile de pavele ecologice rezistente la trafic greu, iar elementele geometrice ale locurilor de parcare vor fi realizate încât să se asigure un acces și o circulație stradală în cele mai bune condiții.

Valoarea estimată a investiției este de 100.000 de lei, finanțarea fiind asigurată din bugetul local.

O parcare ecologică cu 27 de locuri va fi amenajată pe strada Simion Bărnuțiu din Bistrița