FOTO: Tânără rănită într-un accident produs la Feldru

O tânără în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost rănită, joi dimineața, într-un accident produs la Feldru.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la locul accidentului au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul accidentului o victimă de sex feminin, în vârstă de aproximativ 20 de ani, conștientă și cooperantă. Aceasta era blocată (nu încarcerată) în autoturism, a fost extrasă cu grijă, prezenta un politraumatism rezultat în urma accidentului, a fost stabilizată și evacuată spre CPU Năsăud”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Polițiștii compartimentului rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la accidentul rutier din Feldru, de pe Drumul Național 17D.

”Un autoturism condus de o tânără de 20 de ani din Feldru a fost acroșat de un alt autoturism condus de un bărbat de 54 de ani din Anieș, ambele autoturisme fiind ulterior proiectate în autoturisme parcate în afara părții carosabile. În urma impactului, tânăra de 20 de ani a fost rănită, necesitând transportul acesteia la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au testat cu aparatul etilotest cei doi conducători auto, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii în cadrul unui dosar penal, urmând să stabilească modul și cauzele producerii evenimentului rutier.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud