FOTO: Trei autoturisme, implicate într-un accident rutier produs în Năsăud

 

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs miercuri dimineața, pe raza orașului Năsăud.

Din primele informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, cele trei mașini au intrat în coliziune, însă, în urma impactului niciuna dintre persoanele care se aflau în autovehicule nu a suferit răni grave.

Deși la fața locului a fost direcționat un echipaj medical SMURD de prim ajutor pentru a evalua starea victimelor, toate persoanele implicate în accident au refuzat examinarea și nu s-a impus transportarea acestora la spital.

Accidentul a fost urmat și de un incendiu, iar la locul accidentului a intervenit și o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul ISU B-N.

Totodată, în zonă intervin și polițiștii Serviciului Rutier. Aceștia efectuează cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului și modul în care acesta s-a produs.

ACTUALIZARE

Accidentul rutier s-a produs pe DN 17C, între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu.

Potrivit polițiștilor, ”din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că pe DN 17C, între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu, un tânăr de 20 de ani, din Romuli, care conducea un autoturism pe direcția Năsăud spre Bistrița, nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, din sens opus. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a intrat în coliziune cu un parapet metalic de pe marginea drumului, după care a lovit un alt autoturism care era condus de un tânăr de 22 de ani din Feldru și care circula tot din sens opus”.

În urma accidentului șoferul din Feldru a fost rănit ușor. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În continuare se efectuează cercetări de către polițiștii de la Rutieră din Năsăud.

FOTO: IPJ B-N, Facebook – Radu Sîrbu