FOTO: Trei răniți în urma unui accident rutier petrecut pe DN 17

Trei persoane au fost rănite după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier petrecut sâmbătă, pe DN 17, mai exact la intersecia dintre dintre DN 17 și DN 15A. În accident au fost implicate un autoturism și o dubiță, în urma impactului, cel din urmă autovehicul ajungând în șanțul de pe marginea drumului.

Trei bărbați au fost răniți, iar la fața locului au intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și două autospeciale ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

De la accidentul rutier echipajul TIM și două echipaje SAJ au preluat trei victime, conştiente, cooperante care prezentau mărci traumatice ce aparent nu le pun viața în pericol” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Bistrița în vederea continuării investigatiilor medicale.

FOTO: ISU B-N