FOTO: Moment de sărbătoare în comunitatea maghiară din Bistrița-Năsăud; s-au împlinit 20 de ani de la inaugurarea Casei Maghiare din Bistrița

UDMR filiala Bistrița-Năsăud sărbătorește 20 de ani de la inaugurarea Casei Maghiare din Bistrița. Pentru a marca așa cum se cuvine acest eveniment, imobilul a fost renovat complet și redeschis sub o nouă înfățișare. 

Cu acest prilej, comunitatea maghiară din Bistrița-Năsăud a fost invitată să participe la o serie de activități care au loc pe parcursul zilei de sâmbătă, în imobilul de pe strada Nicolae Titulescu.

Șirul activităților dedicate acestui eveniment au debutat la ora 10:00, când reprezentanții UDMR Bistrița-Năsăud au deschis larg porțile Casei Maghiare din Bistrița pentru ca imobilul să fie vizitat de etnici maghiari din județ și nu numai. 

La eveniment au luat parte oficialități centrale și locale, printre care liderul UDMR și viceprim-ministru al României, Kelemen Hunor, deputatul PSD Daniel Suciu, prefectul și subprefecții județului Bistrița-Năsăud, Mica Oprea, respectiv Ioan Zăgrean și Decsei Atilla, precum și membri ai comunității maghiare din Bistrița-Năsăud. 

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a felicitat organizația județeană pentru că a renovat Casa Maghiară din Bistrița.

”Am cumpărat această casă acum 20 de ani pentru comunitatea maghiară din Bistrița. (…) De 20 de ani, cei care au trăit și trăiesc în acest oraș au știut că există acest centru, această locație, unde pot veni și pot participa la acțiuni culturale pentru comunitatea noastră din Bistrița. Pentru ei, acest lucru este absolut normal, dar trebuie să le amintim că nu a fost întotdeauna așa. E bine să ai deziderate, e bine să ai ținte pe care vrei să le urmărești și să le atingi. Această comunitate a știut în acești 20 de ani să îți păstreze identitatea. Noi am asigurat sprijin în această perioadă și le vom asigura în continuare. Atunci când trăiești într-o comunitate mai mică, e mai greu să ai posibilitatea să înveți în limba maternă, să organizezi acțiuni culturale. Pentru a facilita toate acestea, noi am venit și vom nevi în continuare în sprijinul comunităților locale și sper că și ele vor fi în continuare partenerii noștri”, a spus liderul maghiarilor din România, Kelemen Hunor.

De asemenea, scurte intervenții au avut și deputatul Daniel Suciu, prefectul Mica Oprea, subprefectul Ioan Zăgrean și primarul Ioan Turc. Aceștia au subliniat că în plan local există o bună colaborare cu comunitatea maghiară.

Sunt foarte bucuroasă să particip la această frumoasă aniversare. Îmi doresc să trăim în pace și armonie. Bunul Dumnezeu să ne ajute să fim cu toții sănătoși și fericiți și vă doresc să aveți parte de o zi frumoasă și de o petrecere frumoasă cu această ocazie”, a spus Mica Oprea.

”Mă bucur să particip și eu la această frumoasă manifestare a dumneavoastră. Am toate gândurile, toate sentimentele bune legate de modul în care trăim și de modul în care colaborăm în acest oraș și în acest județ. Vă mărturisesc faptul că, la nivelul consiliului Local, consilierul Mathe Attila e un om cu foarte mult bun simț, corect în abordări și echilibrat. El își aduce aportul al  bunul mers al administrației locale. Din această colaborare a apărut și se concretizează ideea de creșă pentru copilașii maghiari. De fapt, am închiriat un spațiu tot de la comunitatea maghiară pentru o creșă, iar în cadrul acesteia vom avea și o grupă de copilași de etnie maghiară. Tot așa, vom avea și marcaje la intrarea în oraș în diferite limbi ale etniilor care au trăit și trăiesc în acest oraș. De asemenea, azi-mâine vom fi în măsură să anunțăm un mare proiect, un important proiect care va rezolva o problemă arzătoare pentru Bistrița. Așadar, doar gânduri bune la adresa comunității maghiare. Suntem aici de mult timp, ne înțelegem bine. (…) Pentru noi, acest mod de conviețuire este starea naturală”, a spus primarul Ioan Turc.

E o ocazie fericită pentru dumneavoastră, dar vreau să vă spun ce înseamnă pentru mine o casă a maghiarilor. Când eram eu copil, pe Independenței, 60, scara B, la etajul 4 am avut o a doua mamă, o femeie de etnie maghiară. (…) Când am ajuns politician și am văzut excese și de o parte și de alta, să știți că nu am căzut niciodată în capcana de a merge după vorbe doar din interes politic. Pentru mine, cel puțin pentru mine, asta înseamnă conviețuire. Pentru mine, prezența mea aici este și o ocazie să aduc un omagiu unor maghiari care mie mi-au marcat viața și sper ca această casă a dumneavoastră să marcheze viața unor tineri și a unor generații viitoare. Felicitări tuturor!”, a precizat Daniel Suciu.

Și subprefectul Ioan Zăgrean a punctat că a copilărit în comuna Uriu și a crescut alături de comunitatea maghiară de acolo, astfel că are mare respect pentru etnicii maghiari. El a felicitat UDMR Bistrița-Năsăud pentru felul în care a reușit să restaureze Casa Maghiară din Bistrița. ”Vă felicit și pentru modul în care reușiți să vă păstrați și să duceți mai departe tradiția, cât și pentru modul în care colaborați. Atâta timp cât între români și maghiari există prietenie, cele două părți se vor înțelege și vom conviețui în pace și liniște”, a afirmat Ioan Zăgrean, care le-a adresat celor prezenți și câteva cuvinte în limba maghiară.

Președintele UDMR Bistrița-Năsăud, subprefectul Decsei Atilla, le-a oferit celor prezenți și câteva detalii în legătură cu istoria Casei Maghiare din Bistrița și apoi i-a invitat să participe la activitățile care vor avea loc pe tot parcursul zilei de sâmbătă.

Astfel, activitățile dedicate împlinirii a 20 de ani de existență a Casei Maghiare din Bistrița vor continua cu plasarea unei capsule a timpului, cu lansări de carte și expoziții de pictură, precum și cu un concurs culinar. Șirul evenimentelor se va încheia cu un program cultural-artistic.

Casa Maghiară din Bistrița a luat ființă în anul 2002, la inițiativa organizației județene a UDMR. De 20 de ani, această clădire găzduiește centrul cultural al comunității maghiare și sediul organizației județene.