FOTO: UDMR s-a alăturat Alianței pentru Bistrița-Năsăud

alianta pentru bistrita

Organizația județeană a UDMR s-a alăturat Alianței pentru Bistrița-Năsăud și îi susține pe candidații Emil Radu Moldovan și Cristian Niculae la președinția Consiliului Județean, respectiv Primăria Bistrița, a anunțat președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Astfel, Alianța pentru Bistrița-Năsăud va fi formată din PSD, ALDE, UDMR și PRO România.

Am bucuria să vă anunț că prietenii și colegii noștri de la UDMR au ales să vină să facă parte din această alianță, această alianță pentru oameni, care s-a constituit pentru a munci, pentru a construi și pentru a oferi o viață mai bună oamenilor și nu împotriva a ceva. (…) Alianța s-a constituit natural, de la sine, nu am avut niciun fel de ceartă sau dezbateri îndelungi pentru listă, pentru locuri, pentru reprezentare, asta deoarece avem cu toții un scop comun: județul Bistrița-Năsăud și cetățenii acestuia”, a spus Emil Radu Moldovan.

La rândul său, președintele UDMR, Decsei Atilla, a explicat de ce UDMR a ales să se alăture acestei alianțe.

Considerăm că este nevoie de această alianță pentru continuarea dezvoltării județului Bistrița-Năsăud. Colaborarea dintre UDMR și PSD este una bună, atât la nivel județean, cât și la nivel local. Pot să vă dau mai multe exemple: Beclean, Braniștea, Șieu Odorhei, Galații Bistriței, Mărișelu, Bistrița. (…) Eu cred că în ultima perioadă s-a construit în Bistrița și nu este nevoie de reconstrucție. (…) Este nevoie de continuarea lucrărilor, a construcției și dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud și a municipiului Bistrița. (…) Nu vă ascund faptul că UDMR organizația Bistrița-Năsăud nu a intrat în Consiliul Județean. Din 2008 nu am mai reușit să trecem pragul electoral de 5 %. Întotdeauna ne-am clasat primii sub pragul electoral, cu 4,9, 4,7 sau 4,6 %. Sunt convins că alături de Alianța pentru Bistrița-Năsăud putem contribui și noi, poate contribui și comunitatea maghiară să câștigăm președinția Consiliului Județean și Primăria Bistrița. Sperăm să facem o echipă bună”, a precizat Decsei Atilla.

Astfel, Alianța pentru Bistrița-Năsăud va avea candidați comuni pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – pe Emil Radu Moldovan, precum și pentru cea de primar al municipiului Bistrița – pe Cristian Niculae.

De asemenea, alianța va avea liste comune pentru componența Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și a Consiliului Local Bistrița.

”În celelalte 61 de UAT-uri vom avea alianța inițială, formată din cele 3 partide – PSD-ALDE-PRO România, care va avea candidați unici de primari și liste comune pentru consiliile locale din cele 61 de UAT-uri”, a mai spus Moldovan.

One comment

  1. poți să dai cu lavabil ..tot pute a PSD-CIUMA-ROȘIE
    v-așteaptă groapa de gunoi a istoriei