FOTO: Un autoturism a rupt un stâlp de electricitate pe DN 15A, în Herina; o persoană a fost rănită

Drumul național 15A a fost blocat în zona localității Herina, unde sâmbătă după-amiază s-a produs un accident rutier. O persoană a fost rănită și transportată la spital.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, care a căzut pe partea carosabilă, circulația rutieră fiind astfel blocată.

”Un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani din Prundu Bârgăului a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate și un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei pasagere”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, unul de terapie intensivă mobilă și unul de prim ajutor, precum și un echipaj de pompieri.

”O victimă de sex feminin a fost preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceasta era conștientă și cooperantă și a fost evacuată spre UPU SMURD Bistrița. Celelalte două persoane din autoturism au fost evaluate de echipajele medicale, dar au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Circulația a fost blocată în zona în care s-a produs accidentul, dar ulterior aceasta a fost reluată, astfel că acum traficul se desfășoară în condiții normale.

Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.