FOTO: Un bărbat și-a pierdut viața după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat

Un bărbat și-a pierdut viața, vineri, în urma unui accident produs în localitatea Agrieș, comuna Târlișua.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, bărbatul se afla într-un tractor care s-a răsturnat într-un șanț.

La fața locului au intervenit pompierii militari și modulul SMURD din cadrul Stației Beclean, cu un echipaj de prim ajutor și un echipaj de descarcerare, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul de Pompieri Bistrița.

În autovehicul se aflau două persoane. Un bărbat a rămas prins între tractor și un mal de pământ.

Victima a fost găsită în stop cardiorespirator, fiind scoasă de sub tractor de către ceilalți participanți la trafic.

Paramedicii au aplicat protocolul de resuscitare, în sprijin fiind solicitată și intervenția unui elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou, județul Sălaj.

”Din păcate, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor protocolului de resuscitare, astfel că medicul care încadrează elicopterul SMURD a fost nevoit să îi declare decesul la locul solicitării”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că persoana care a decedat era chiar șoferul tractorului – un bărbat de 52 de ani, din Agrieș.

”Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit la un accident rutier în Agrieș. Din primele date, un tractor condus de un bărbat de 52 de ani, din Agrieș a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un pârâu situat pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare. În urma accidentului, a rezultat rănirea unui pasager al tractorului, un tânăr de 26 de ani, din Agrieș, și din păcate decesul șoferului. Polițiștii continua cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând sa fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud