FOTO: Un bărbat și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit în localitatea Cireșoaia

O puternică explozie urmată de un incendiu s-a produs în această seară, în localitatea Cireșoaia. Două persoane au fost rănite, din păcate, una dintre ele pierzându-și viața.

Două echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud au intervenit la fața locului și au găsit un incendiu generalizat, ce a cuprins o bucătărie de vară şi o anexă (pe o suprafaţă de cca. 80 – 100 mp).

Din nefericire, echipajele de intervenţie au găsit în afara obiectivului cuprins de flăcări un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, cu arsuri pe cea mai mare parte a corpului. 

O femeie ce prezenta arsuri pe un membru superior a fost preluată de echipajul medical, dar este în afara oricărui pericol.

Intervenţia a avut un grad ridicat de dificultate pentru că în camera în care a avut loc deflagraţia au rămas alte două butelii ce puteau exploda în orice moment. Din fericire, pompierii au reuşit să scoată buteliile respective şi să evite producerea unei noi expozii.

Incendiul a fost localizat și lichidat în mai puţin de o oră, iar casele de locuit din apropiere nu au fost afectate.

Sursa foto: ISU Bistrița-Năsăud

21314434_2043041189251406_7178334123410153593_n 21314681_2043041212584737_6941599145721204297_n 21314721_2043041145918077_8973893113377286147_n 21317820_2043041325918059_576622545911554746_n 21369133_2043041275918064_5566403228085722221_n 21369297_2043041049251420_2230925026406234706_n