FOTO: Un incendiu a cuprins acoperișul unei case din Sângeorz-Băi

Un incendiu a izbucnit luni dimineața la o casă situată în orașul Sângeorz-Băi, pompierii fiind solicitați să intervină pentru a stinge flăcările.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la Garda de intervenție Sângeorz-Băi, un echipaj de pompieri de la Secția de pompieri Năsăud și pompierii voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sângeorz-Băi.

”În momentul în care echipajele de interventie, pompierii militari și voluntari au ajuns la locul intervenției, incendiul se manifesta cu flacară deschisă, pe o suprafață de circa 70 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, în momentul izbucnirii incendiului nicio persoana nu se afla în interiorul casei”, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră, în limitele găsite, înainte ca acesta să se extindă la restul casei, respectiv la o anexă alipită.

Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud