FOTO: Un jandarm din cadrul Detaşamentui 1 Mobil Bistriţa a primit Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne

 -  -  280


Sergent major Ioan Boca a primit, vineri dimineața, Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta i-a fost înmânată în mijlocul colegilor, într-un cadru festiv, de către inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, col. Furnea Florin.

Pe parcursul celor doi ani de când este încadrat la Detaşamentul 1 Mobil Bistriţa, sg. maj. Ioan Boca a demonstrat prin faptele sale puse în sprijinul cetăţenilor, că merită această apreciere venită de la cel mai înalt nivel. Chiar dacă tânărul susţine că nu şi-a făcut decât datoria, comportamentul, corectitudinea şi modul de acţiune în diferite situaţii, au fost apreciate iar acum primeşte recunoştinţa pentru acestea şi din partea ministerului şi a comenzii unităţii” spune conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Sg. maj. Ioan Boca spune că şi-a dorit dintotdeauna să devină jandarm. Acesta a absolvit cursurile Şcolii de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni în anul 2016 iar de atunci este încadrat la Detaşamentul 1 Mobil Bistriţa. Pasiunile sale sunt sportul şi călătoriile.

Cele mai relevante fapte, mediatizate la momentul respectiv, au avut loc atunci când subofiţerul se afla în timpul liber şi în concediul de odihnă. ”Una dintre acestea s-a petrecut în data de 03 aprilie 2017, în jurul orei 21.40, când sg.maj. Ioan Boca, aflându-se în afara orelor de program, se deplasa pe strada Toamnei din municipiul Bistriţa, a fost sesizat despre faptul că unei doamne i-a fost sustrasă poșeta de către doi tineri, indicându-i semnalmentele unuia dintre cei doi.  Jandarmul a efectuat demersuri şi a rezolvat cazul, poşeta fiind recuperată” precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

O altă faptă s-a petrecut în cursul zilei de 18 iulie 2018, când sg. maj. Ioan Boca se afla în concediu de odihnă şi a găsit în parcul municipal din Bistriţa, un plic de culoare albă, care conţinea suma de 500 euro. În urma investigaţiei făcute împreună cu colegii dintr–o patrulă mixtă, a reieşit faptul că banii aparţin unui angajat al hotelului  din zonă, acesta prezentând documentele tranzacţiei bancare doveditoare, fiindu-i returnată suma.

0 notes
5 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.