FOTO: Un șofer băut a provocat un accident rutier pe un drum județean din Bistrița-Năsăud. Soția și unul dintre copii au ajuns la spital

 -  -  110


O întreagă familie a trecut prin momente de groază, în noapte de luni spre marți, după ce mașina în care se aflau cei cinci membri ai familiei a fost implicată într-un accident rutier produs pe raza localității Lechința din județul Bistrița-Năsăud. Șoferul mașinii se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Accidentul s-a produs în jurul orei 00:30, pe DJ 151, în localitatea Lechința. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit un microbuz. Ulterior, mașina a ajuns în afara părții carosabile, unde a pus la pământ și un stâlp de electricitate.

În accident au fost implicate cinci persoane, doi adulți și trei copii. Echipajele medicale care au intervenit la fața locului au acordat primul ajutor victimelor, iar după evaluare au decis să transporte la spital o femeie și un copil, care au suferit traumatisme cranio-cerebrale.

Polițiștii bistrițeni au efectuat cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

Astfel, ”din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că: pe DJ 151, în localitatea Lechința, un bărbat, de 43 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens unde a acrosat un microbuz, condus de un tânăr, de 23 de ani, din județul Mureș, după care a ieșit în afara părții carosabile unde a lovit un stâlp din lemn și un capăt de pod” a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultat negativ pentru cel din Mureș și aproape 1,00mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel din Lechinta.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

FOTO: ISU B-N

0 notes
10 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.