FOTO: Un urs a atacat mai mulți porumbei dintr-o gospodărie de pe Valea Ghinzii; altul a fost văzut prin Unirea

Azi-noapte, urșii au dat năvală în municipiul Bistrița. Două astfel de cazuri au fost sesizate prin apeluri înregistrate la 112, jandarmii intervenind în sprijinul cetățenilor.

”În cursul serii de miercuri, 21 aprilie, în jurul orei 22.00, în urma unui apel la 112, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit în zona Valea Ghinzii, unde un bărbat a anunţat prezenţa unui urs pe strada Alunului. Un echipaj de Jandarmerie s-a deplasat în zonă împreună cu un paznic de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Bistrița. La fața locului s-a constatat faptul că ursul a produs pagube materiale, a omorât mai mulți porumbei, după care a părăsit zona respectivă. Jandarmii au mai rămas în apropierea gospodăriei pentru o perioadă de timp, pentru a se asigura că ursul nu se întoarce. Acţiunea a durat aproximativ 2 ore, misiunea încheindu-se fără alte incidente”, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în noaptea de miercuri spre joi, un alt apel 112 anunța prezența unui urs și în cartierul Unirea.

”Un bărbat a anunțat că animalul i-a traversat gospodăria, a trecut drumul principal și s-a îndreptat către Slătinița. Jandarmii au intervenit la fața locului, alături de un inginer silvic din cadrul Fondului de Vânătoare 19 Poieni. La momentul în care echipajul a ajuns în zonă, ursul nu a fost văzut la fața locului, dar jandarmii au mai patrulat pentru aproximativ o oră în zona respectivă pentru a se asigura că nimeni nu este în pericol, misiunea încheindu-se și în acest caz fără incidente”, mai precizează Jandarmeria Bistrița.

În ambele cazuri au fost anunțate și celelalte instituții abilitate să intervină în asemenea situații – conform procedurii, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud – pentru activarea aplicației RO-Alert.