FOTO/VIDEO: Amplă acțiune a polițiștilor pe străzile din Bistrița

Luni seara, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a organizat o amplă acțiune de verificare a respectării măsurilor impuse prin Ordonanța Militară numărul 2 din 21 martie 2020.

Potrivit prevederilor noii ordonanțe, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane. Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Pe timpul zilei, în intervalul orar 06.00- 22.00, cetățenilor li se recomandă să iasă din case doar pentru urgențe. Pe timpul nopții, în intervalul orar 22.00 – 06.00, cei care ies din case trebuie să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. 

Aceste măsuri au intrat în vigoare la data de 23 martie 2020, ora 22.00, astfel că polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud au organizat o amplă acțiune în municipiul Bistrița, verificând în ce măsură sunt respectate noile prevederi.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/215278676215404/

Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat pe Bulevardul Independenței din Bistrița, cetățenii care au fost întâlniți pe străzi după ora 22:00 fiind legitimiți. Lor li s-a solicitat să prezinte și documentele prevăzute de ordonanța militară.

În plus, pe timpul nopții, echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud au patrulat pe străzi, cu semnalele luminoase în funcțiune, recomandând bistrițenilor să rămână în case.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/858702107929616/

Forțele de ordine au acționat și în alte zone ale județului, în final fiind aplicate și sancțiuni. Față de 21 de cetățeni care au fost depistați în timp se deplasau pe raza unor localități din județul Bistrița-Năsăud, fără a se afla în vreuna dintre situațiile permise de ordonanța militară nr. 2 s-au dispus sancțiuni contravenționale în valoare de 16.500 de lei.

Astfel de acțiuni au fost organizate de polițiștii din întreaga țară.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/1064244260616411/