FOTO/VIDEO: Au fost decernate Premiile municipiului Bistrița pe anul 2022. ”Le arătăm recunoștința și admirația noastră celor care au performat și în acest an”

An de an, Primăria Bistrița îi răsplătește pe cei care, prin participarea lor la concursuri sau competiţii naţionale ori internaţionale, au făcut ca numele Bistriţei să fie cunoscut în ţară şi străinătate. Cei mai valoroși bistrițeni nu au fost uitați nici anul acesta, ei fiind recompensați în cadrul Galei Premiilor municipiului Bistrița.

Festivitatea de decernare a Premiilor municipiului Bistrița pe anul 2022 a avut loc vineri, la Palatul Culturii, în prezența primarului Ioan Turc și a altor oficialități locale.

Suntem în cea mai frumoasă perioadă a anului și oricât am fi de obosiți, oricât de multe probleme am avea, oricare ar fi starea noastră, situația noastră particulară, cu toții ne bucurăm de vestea cea bună a nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este și o perioadă a bilanțurilor. Cu foarte puțin timp în urmă, i-am premiat pe profesorii voluntari, care cu dragoste, cu multă știință și o consecvență demnă de toată admirația, îi consiliază pe elevii bistrițeni pentru ca aceștia să reușească în viață. Într-o perioadă în care aproape totul se întâmplă sub semnul banului și sub semnul crizei de timp, există totuși oameni care își dedică timpul și experiența, într-un mod cu totul și cu totul gratuit, pentru ca semenii lor mai tineri să poată să obțină o performanță notabilă în viață. Acest lucru se întâmplă. Am avut și bucuria, alaltăieri, de a primi un premiu la Gala municipiilor din România, un premiu pe care le facem pe linia unei mobilități durabile bune. Este un premiu pe care îl dedicăm tuturor celor care aveți răbdare și ne creditați pentru ca proiectele pe care le derulăm să devină realitate și să îmbunătățească mult calitatea vieții în Bistrița. Acest oraș este un șantier și va deveni un șantier și mai mare. Știu că unii se supără, dar timpul nu mai are răbdare. Nu mai putem amâna lucruri care trebuiau făcute de mult. De aceea, cred că este mult mai corect pentru fiecare dintre noi ca investițiile să meargă înainte, să fie finalizate și, în sfârșit, într-un orizont rezonabil de timp, să trăim, îmi permit să spun, în cel mai frumos oraș din Transilvania. Astăzi le arătăm recunoștința noastră, admirația noastră celor care au performat și în acest an. Indiferent că discutăm despre educație, cultură, sport sau științe, ne înclinăm în fața concitadinilor noștri, îi felicităm și le mulțumim pentru faptul că adaugă un plus de valoare percepției pe care oamenii din această țară și nu numai o au față de Bistrița și față de comunitatea bistrițeană. Vă îmbrățișăm pe toți și vă dorim sărbători binecuvântată!”, a spus primarul Ioan Turc, care a înmânat apoi aproape 100 de premii.

Gala Premiilor municipiului Bistrița s-a desfășurat pe mai multe secțiuni – învățământ, știință și economie, sport, cultură și diverse.

Pictorului Marcel Lupșe i s-a acordat premiul de excelență!

Acordăm în acest an și un premiu de excelență. Am acasă două pânze la care țin foarte mult. Una se numește ”Păpădie”, cealaltă se numește ”Flori de leac”. De câte ori le privesc, îmi transmit o reală stare de bine, o stare de liniște. E ceea ce îl definește pe maestrul Marcel Lupșe, un pictor recunoscut de toți cei care înțeleg acest fenomen care se numește pictură. De curând a venit și recunoașterea Academiei Române. Dincolo de toate aceste lucruri, Marcel Lupșe este un domn și este un om implicat cu adevărat în viața Cetății. De aceea, pentru mine este și o bucurie și o onoare să anunț faptul că Primăria municipiului Bistrița decernează premiul pentru excelență maestrului Marcel Lupșe”, a adăugat Ioan Turc.

Iată cine sunt laureații Premiilor municipiului Bistrița în 2022:

După decernarea premiilor, un grup de colindători a susținut un recital de colinde.

Anul acesta, Gala Premiilor municipiului Bistrița s-a aflat la cea de-a 23-a ediţie şi a reunit personalităţi ale vieţii publice locale, oameni creativi, talentaţi, care au performat în profesiile pe care şi le-au ales, toți aceștia constituind modele pentru comunitate.