FOTO/VIDEO: Bretea de legătură între străzile Colibiței și Arțarilor. Lucrările, pe ultima sută de metri

Primăria municipiului Bistrița derulează un amplu proces de reabilitare și modernizare a străzii Colibiței, în cadrul acestuia fiind prevăzută și amenajarea unei bretele de legătură între strada Colibiței și strada Arțarilor. În această perioadă se desfășoară lucrări pentru amenajarea bretelei, a trotuarelor și a unor piste pentru biciclete.

Primul strat de asfalt a fost deja turnat.

”O lucrare de calitate, executată la timp. Așa pot caracteriza strada Colibiței până la acest punct. Pe ultimul tronson (care până de curând era un teren gol și nefolosit) se fac lucrări de amenajare a trotuarelor, lucrări de canalizare, iluminat public, piste pentru biciclete, precum și pentru turnarea primului strat de asfalt. Conform proiectelor aprobate, vom reconfigura întreaga intersecție cu str. Ioan Slavici” a declarat viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.

Reprezentanții autorităților locale promit că dacă și condițiile meteo permit, lucrările vor fi finalizate în acest an și se va deschide o nouă axă de transport Colibiței – Arțarilor.

Contractul “Reabilitare strada Colibiței și creare acces auto între strada Arțarilor și strada Colibiței” a fost câștigat de compania Lucrări Drumuri și Poduri, cu 2.4 milioane de lei. Proiectul prevede modernizarea străzii Colibiței și a celor două treceri la nivel cu calea ferată din acea zonă. De asemenea, potrivit proiectului vor fi amenajate trotuare, locuri de parcare și o pistă pentru biciclete.

FOTO/VIDEO: Cristian Niculae