FOTO/VIDEO: Casă din localitatea Fântânița, distrusă de un incendiu

O casă din localitatea Fântânița, comuna Miceștii de Câmpie, a fost cuprinsă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de flăcări, pompierii fiind solicitați pentru a stinge incendiul, a informat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, la fața locului au fost direcționați pompierii militari de la Punctul de Lucru Lechința.

În momentul în care echipajele de pompieri au ajuns la locul solicitării, incendiul se manifesta violent, generalizat la nivelul acoperișului. Pompierii au trecut la localizarea și lichidarea focarelor, precum și la protejarea vecinătăților. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, proprietarul nu se afla în casă în momentul izbucnirii incendiului”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

În urm incendiului a ars o suprafață de aproximativ 70 de mp și s-au degradat încăperile locuinței.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de exploatarea unui coș de fum (burlan) din tablă, fisurat, atașat elementelor de constructive din lemn ale casei.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud