FOTO/VIDEO: Casă din localitatea Ilva Mare, cuprinsă de flăcări; un bărbat a suferit un atac de panică

O casă din localitatea Ilva Mare a fost cuprinsă, luni seara, de un puternic incendiu, pompierii acționând timp de trei ore pentru a stinge focul. Un bărbat a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului a intervenit Garda de Intervenție Sângeorz-Băi și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ilva Mare.

Când au ajuns la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 mp, la nivelul podului și acoperișului.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 56 de ani a suferit un atac de panică, a primit asistență medicală la locul intervenției, dar nu s-a impus transportul acestuia la spital.

Intervenția a durat aproximativ 3 ore.

Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o sobă fără acumulare de căldură și un coș de fum neprotejat termic față de elemente ce se pot aprinde ușor.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud