FOTO/VIDEO: Castelul Teleki din Posmuş și-a deschis porţile pentru vizitatori

Castelul Teleki din localitatea Posmuş, care în ultimii patru ani a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, şi-a deschis, vineri, porţile pentru vizitatori, fiind inaugurat în prezența vicepremierului Kelemen Hunor, a ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, și a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. 

La evenimentul de inaugurare, alături de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, au mai fost prezenți și parlamentarii Ioan Deneş, Daniel Suciu şi Bogdan Ivan, dar și reprezentanți ai autorităților locale, printre care prefectul județului Bistrița-Năsăud, Mica Oprea, primarul Bistriței, Ioan Turc, alături de primari și consilieri locali și județeni.

Preşedintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a precizat că investiția totală în reabilitarea castelului s-a ridicat la circa 25 de milioane de lei, aproximativ 5,2 milioane de euro, finanțarea fiind una mixtă.

”Vă mărturisesc că mă încearcă un sentiment de emoție și aș vrea să încep prin a-i mulţumi bunului Dumnezeu că a îngăduit să fim cu toţii aici pentru a participa la inaugurarea şi redarea vieţii acestui minunat monument arhitectonic. Cred că unul dintre cele mai frumoase castele din România. (…) E un moment de sărbătoare şi vă rog să-mi permiteţi să folosesc acest prilej să le mulţumesc tuturor colegilor mei care au fost implicaţi în derularea acestui proiect. (…) Mă bucur că am reușit, împreună cu partenerii noştri de la ADR Nord-Vest, să găsim o finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 care a salvat, împreună cu contribuţia Guvernului României şi a Consiliului Judeţean, acest minunat castel. Vorbim de o investiţie de 25,5 milioane lei, aproximativ 5,2 milioane euro, o finanţare mixtă, 18 milioane lei – fonduri europene, 2,8 milioane lei – Guvernul României, 4,3 milioane lei – Consiliul Judeţean”, a precizat Emil Radu Moldovan.

În discursul său, preşedintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a mulţumit și companiilor care au executat lucrările.

”Lucrările de reabilitare arată foarte bine și lucrul acesta se datorează celor care, în urma achizițiilor publice, au câștigat licitațiile. Companiile care au făcut echipă bună împreună cu colegii mei și cu partenerii noștri sunt SC Euras SRL și SC Utilitas SRL – pe parte de proiectare şi, în mod special, celor care au lucrat, celor de la Lucicor, cei care au făcut o lucrare de foarte bună calitate şi merită aprecierea şi mulţumirile, cel puţin ale mele, dar cred și alte tuturor celor care vor desfăşura sau vor vizita acest castel”, a adăugat Emil Radu Moldovan.

Sursa citată a completat că, în urma lucrărilor de reabilitare, castelul va trece în administrarea Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud și va fi deschis publicului larg.

Acest minunat castel, în urma restaurării, va fi deschis publicului larg și sunt convins că va fi un real punct de atracţie turistică în următoarea perioadă, iar toate spaţiile acestui ansamblu sunt amenajate pentru a găzdui un centru cultural unde vor avea loc foarte multe evenimente în viitor”, a mai spus șeful CJ Bistrița-Năsăud.

La rândul său, vicepremierul Kelemen Hunor a spus că a observat că judeţul Bistriţa-Năsăud ”se dezvoltă vizibil şi foarte coerent” și a apreciat că autoritățile locale se preocupă și de patrimoniul construit.

Grija și preocuparea pentru patrimoniul construit sunt extrem de importante şi domnul preşedinte Emil Radu Moldovan a dat dovadă de foarte multe ori că se întoarce către cultură și către patrimoniul cultural. Patrimoniul construit ne defineşte pe noi toţi, face parte din identitatea noastră, identitate complexă aici în Transilvania. (…) Indiferent în ce perioadă a fost construit acest castel, indiferent cui i-a aparţinut la început – familiei Teleki – şi indiferent ce multe transformări s-au întâmplat din secolele de la construirea acestui castel, în acest moment el este reconstruit, renovat şi are o nouă destinaţie, o destinaţie nobilă, o destinaţie extrem de importantă, devine un centru cultural, devine un centru de creaţie, devine un loc pentru oamenii iubitori de cultură și acest lucru este cel mai important”, a declarat Kelemen Hunor, care a felicitat autoritățile județene pentru că au salvat ”o bucățică de istorie”.

Și ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a felicitat autorităţile pentru că au restaurat acest castel.

”Îl felicit pe domnul preşedinte pentru ceea ce face. Există trei piloni pe care se sprijină cultura, inclusiv patrimoniul cultural. Este Ministerul Culturii care are programe, care face politici publice, există sectorul privat care trebuie să fie încurajat să se implice în cultură – şi în zona patrimoniului avem exemple, Palatul Ştirbei de la Bucureşti, Palatul Bragadiru în administrare privată, în proprietate privată, foarte frumos conservate şi restaurate – dar şi autorităţile locale. La Bistriţa, autorităţile locale înţeleg că fără cultură lucrurile celelalte s-ar putea să nu aibă trăinicie. Nu pot decât să promit că voi fi alături de oricine care îşi doreşte să investească în cultură, iar Ministerul Culturii va încerca să fie şi mai eficient, şi mai proactiv şi, poate, şi mai finanţat pentru ceea ce este nevoie”, a declarat ministrul Romaşcanu.

Totodată, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a punctat că județul Bistrița-Năsăud ocupă un loc fruntaș în topul național privind atragerea de fonduri europene.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în topul naţional, ocupă un loc fruntaş în absorbţia fondurilor europene și, trecând oarecum peste toate greutăţile pe care le-au avut de-a lungul timpului, au reuşit să facă lucruri minunate în judeţ şi mai ales să dezvolte proiecte care sunt de consistenţă pentru dezvoltarea viitoare a judeţului Bistriţa-Năsăud”, a spus Marcel Boloș, care a completat că așteaptă autoritățile din Bistrița-Năsăud să acceseze fonduri și pentru reabilitarea Castelului Teleki de la Comlod. ”Domnule preşedinte, vă aşteptăm cu braţele deschise pentru ca să puteţi atrage tot mai multe fonduri europene şi astfel de bijuterii patrimoniale să poată să fie puse în valoare, pentru că orice valoare tradiţională şi culturală pe care o adăugăm patrimoniilor judeţene, nu poate să fie decât să fie un prilej de bucurie”, a declarat ministrul Boloş.

După discursuri, cei prezenți au fost invitați să viziteze încăperile Castelului Teleki.

Evenimentul care marchează inaugurarea Castelului Teleki din Posmuș va continua cu un festival care va dura trei zile și care va combina arta contemporană cu teatrul, filmul, muzica şi arta culinară.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri, de la ora 18,00, şi va fi marcată prin vernisarea a şase expoziţii.

Programul va fi completat cu un festival de film, degustări de vinuri din zona viticolă Lechinţa, târg de produse tradiţionale, plimbări cu şareta trasă de cai şi momente muzicale susţinute de trupa Hara şi de Cimpoierii Transilvaniei.

În cea de-a doua zi, turiştii vor fi invitaţi la picnic şi vor putea admira în curtea castelului maşini de epocă, iar Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Turism în Bistriţa-Năsăud” va lansa ruta culturală turistică „Porţile Transilvaniei”.

Cea de-a treia zi de festival va fi dedicată promovării produselor locale şi se va încheia cu un concert susţinut de Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii de la inaugurarea Castelului Teleki din Posmuș găsiți AICI și AICI. De asemenea, imagini video de la inaugurare sunt disponibile AICI și AICI.