FOTO/VIDEO: Ceremonial militar la ISU Bistrița-Năsăud, cu prilejul Zilei Protecției Civile

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a marcat, marți, cea de-a 90-a aniversare a ”Zilei Protecţiei Civile din România”, prilej cu care la sediul instituției a fost organizat un ceremonial militar. 

La eveniment au participat prefectul județului Bistrița – Năsăud, Teofil Cioarbă, subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Ioan Zăgrean, vicepreședintele Consiliului Județean, Camelia Tabără, viceprimarul municipiul Bistrița, Sorin Hangan, precum și şefii structurilor judeţene cu care pompierii colaborează zilnic în misiuni.

În cadrul ceremonialului militar, trei ofițeri și un subofițer au fost avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, pentru rezultatele obținute în misiunile încredințate, după cum urmează:

  • În gradul de căpitan: locotenent Botezatu Viorel, locotenent Ghiț Cristian – Adrian și locotenent Simionca Marian – Grigore;
  • În gradul de plutonier major: plutonier Iuga Ionuț – Cătălin.

De asemenea, cu ocazia acestui eveniment, 32 de soldați profesioniști (servanți) au depus Jurământul militar.

Prin acest jurământ, v-ați legat pe veci de țară și ați ales să salvați lumea. Este o deviză care spune că acela care salvează o viață, salvează o lume întreagă. Astăzi, prin depunerea Jurământului militar. Nu degeaba pompierii sunt pe primul loc în încrederea populației. Faptele demonstrează acest lucru prin ceea ce pompierii fac zilnic. Obligația voastră în continuare este de a vă pregăti intens, astfel încât, la finalizarea acestei perioade de pregătire, să deveniți acei pompieri profesioniști pe care lumea se bazează. Vă felicit și vă urez mult succes tuturor în activitatea pe care urmează să o desfășurați! La mulți ani de Ziua Protecției Civile!”, le-a transmis col. dr. ing. Constantin Florea, șeful ISU Bistrița-Năsăud, celor 32 de soldați care au depus Jurământul.

Evenimentul s-a încheiat cu activitățile prevăzute în cadrul ”Săptămânii Protecției Civile”, constând în ateliere de informare preventivă și prezentarea tehnicii de intervenție.

Activitățile organizate sub deviza ”Zilei Porților Deschise” continuă la toate subunitățile inspectoratului până duminică, 5 martie 2023, toți cei interesați să interacționeze cu salvatorii bistrițeni fiind așteptați să treacă pragul unităților de pompieri din județ.

Ziua Protecției Civile este marcată în fiecare an pe data de 28 februarie.

Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu de activităţi, măsuri şi sarcini organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor materiale şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.