FOTO/VIDEO: ”Copacul Prieteniei”, plantat în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud

Un arbore de lalea a fost plantat joi, în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și omologul său din Kassel, Germania, Andreas Siebert, pentru a marca buna colaborare dintre cele două părți.

Plantăm acest copac pentru a marca atât împlinirea a 18 ani de relație de colaborare între județul Bistrița-Năsăud și județul Kassel din Germania, cât și prezența pentru prima dată a președintelui acestui județ, Andreas Siebert, în județul nostru. Relațiile județului Bistrița-Năsăud cu Germania sunt unele adânci în istorie. Când am venit în 2012 la Consiliul Județean, eu am găsit trei parteneriate și a fost stabilită o nouă relație de colaborare de când sunt eu la Consiliul Județean, relații care au adus plus valoare atât administrației județului, cât și partenerilor noștri din Germania. Datorită pandemiei de COVID-19, relațiile au fost înghețate pe o perioadă de aproape 3 ani, dar încet-încet ele vor fi readuse într-un stadiu al normalității. Au fost mai multe schimburi între elevi, artiști, sportivi și încet-încet vom începe să reluăm parteneriatele noastre. Urmează ca în această seară, împreună cu domnul președintele Andreas Siebert, să stabilim proiectele pentru etapa viitoare. Scopul acestor parteneriate nu este întâlnirea celor doi președinți, ci ducerea lor cât mai departe în societatea civilă, pentru ca tineri, sportivi, artiști și oameni de afaceri să poată beneficia de sprijinul celor două administrații”, a spus Emil Radu Moldovan.

La rândul său, președintele Districtului Kassel, Andreas Siebert, a punctat: ”Am venit cu foarte mare drag în Bistrița. Consider că este foarte important să ne vizităm unii cu ceilalți și, așa cum a spus și domnul președinte, nu este important să ne vizităm noi doi, ci este important să există multe contacte în rândul societății civile. Consider că este minunat că astăzi plantăm un copac și acesta este un simbol al prieteniei noastre și ar trebui să simbolizeze în această vreme pacea din Europa pentru că acesta este lucrul pe care ni-l dorim cel mai mult. M-aș bucura să pot să sprijin mai departe acest parteneriat”.

Emil Radu Moldovan și Andreas Siebert au plantat un arbore de lalea, acesta fiind numit ”Copacul Prieteniei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *