FOTO/VIDEO: Doi șoferi din Bistrița-Năsăud, implicați într-un grav accident rutier produs pe DN 1, în județul Alba

Doi șoferi din județul Bistrița-Năsăud au fost implicați, luni după-amiaza, într-un grav accident rutier produs pe DN 1, în județul Alba.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Alba, accidentul s-a produs la data de 14 septembrie, în jurul orei 18.00, pe DN 1, în afara localităţii Oiejdea, judeţul Alba. În accident au fost implicate trei autoturisme și o autoutilitară.

”Un bărbat de 30 de ani, din comuna Rebrişoara, judeţul Bistriţa – Năsăud, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Teiuş spre Alba Iulia, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat de 33 de ani, din oraşul Techirghiol, judeţul Constanţa, intrând în coliziune cu acesta şi proiectându-l în autoturismul care circula în faţa acestuia, condus de un tânăr de 18 ani, din Bistriţa, judeţul Bistriţa – Năsăud. Ca urmare a coliziunii, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 30 de ani, din comuna Mirsid, judeţul Sălaj”, se arată într-un comunicat al IPJ Alba.

În urma accidentului rutier, o femeie de 38 ani, din oraşul Techirghiol, judeţul Constanta, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportată la spital.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporale din culpă.

FOTO/VIDEO: ISU Alba, Ziarul Unirea, Alba24