FOTO/VIDEO: Doi tineri, unul din Bistrița și altul din Livezile, prinși drogați la volan în timpul unei acțiuni a polițiștilor cu atribuții pe linie rutieră

 -  -  1078


Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au continuat acțiunile pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație și au organizat, în noaptea de 31 iulie spre 1 august, un control pe raza municipiului Bistrița.

Scopul principal al acțiunii a fost prevenirea accidentelor de circulaţie provocate de viteza excesivă şi conducerea de autoturisme sub influența alcoolului sau a altor substanțe, două dintre cauzele generatoare de accidente de circulaţie.

”Din punct de vedere statistic, în primele 6 luni ale anului, comparativ cu anii 2020 şi 2019, la nivelul judeţului Bistrița-Năsăud, se înregistrează un trend ușor ascendent în ceea ce priveşte producerea de accidente de circulaţie pe fondul consumului de alcool sau a substanțelor interzise. Din păcate, în perioada de referinţă din acest an, 17 persoane au fost rănite în urma accidentelor de circulaţie”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Scopul poliţiştilor care desfășoară aceste acţiuni este acela de a determina participanţii la trafic să conştientizeze faptul că viaţa are prioritate.

Oamenii legii recomandă tuturor participanţilor la traficul rutier să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren.

În timpul acțiunii organizate în noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii au depistat în trafic doi tineri de 27, respectiv 21 de ani din municipiul Bistrița și Livezile care conduceau autoturisme. În urma testării cu aparatul Drug Test 5000 a celor doi șoferi, rezultatele au fost pozitive în cazul substanței Methamphetamine, fiind ulterior conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Față de cele două infracțiuni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au depistat un tânăr care avea asupra sa două țigări confecționate din materii vegetale susceptibile a avea efect psihotrop. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale de către structura competentă.

Totodată, oamenii legii recomandă șoferilor să nu conducă vehicule dacă au consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe interzise prin lege, acestea reducând drastic reflexele și afectând abilitățile, cel mai adesea aceasta traducându-se prin implicarea în accidente rutiere.

Acțiunile pe linie rutieră continua și în zilele următoare, polițiștii rutieri fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate.

0 notes
203 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *