FOTO/VIDEO: Drumul Național 17 văzut prin obiectivul aparatului radar

 -  -  1096


Până în prezent, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud au fost permanent prezenți la datorie pentru prevenirea evenimentelor rutiere, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, dar și pentru fluidizarea traficului, pentru siguranţa traficului rutier fiind amplasate radare pe principalele artere rutiere din judeţ.

La finalul acestei săptămâni, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe Drumul Național 17, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și creșterea gradului de siguranță în trafic.

Modul de acțiune a fost predominant preventiv, însă polițiștii rutieri au acționat și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Au fost utilizate atât echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospeciale și aparatele portabile, model TruCAM, pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală, cât și aparate etilotest și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Din anul 2019 și până în prezent, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 63 de accidente rutiere care au avut ca principală cauză viteza neregulamentară, 86 de accidente rezultate în urma neadaptării vitezei la condițiile de drum și 31 de accidente produse în urma consumului de alcool sau substanțe interzise. În urma celor 180 de accidente, 11 persoane și-au pierdut viața, 70 de persoane au fost rănite grav și 194 de cetățeni au fost răniți ușor.

Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să manifeste disciplină în trafic, să respecte viteza de deplasare în funcție de starea carosabilului și de vizibilitate, să nu conducă sub influența alcoolului sau a altor substanțe, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante și să acorde prioritate tuturor celor în drept!

0 notes
221 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *