FOTO/VIDEO: Echipament de plasmafereză, instalat la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița. Un pacient vindecat de COVID-19 a donat deja plasmă

Începând de astăzi, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița funcționează un echipament de plasmafereză cu ajutorul căruia este colectată plasmă de la donatori vindecați de COVID-19. Plasma colectată va fi trimisă către Spitalul Județean de Urgență Bistrița, urmând ca medicii să o folosească în tratarea bolnavilor aflați în situații critice.

”Punerea în funcțiune a acestui aparat nu a fost simplă, a fost chiar mai complicată decât în cazul aparatului Real Time PCR, nu la Bistrița, ci în întreaga Românie”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Moldovan a completat că plasma colectată de la donatori vindecați de COVID-19 se folosește la pacienții aflați în stare critică, în secții de Anestezie și Terapie Intensivă, care își dau acordul în acest sens. De la un donator poate fi colectată cantitatea de aproximativ 600 de ml de plasmă, cantitate cu ajutorul căreia pot fi tratați 3 pacienți.

Adina Beudean, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bistrița, a oferit câteva date cu privire la eligibilitatea donatorilor.

”Avem nevoie de pacienți internați, cu un test pozitiv de COVID-19 și două negative, teste efectuate cu aparatul Real Time PCR. De asemenea, trebuie să treacă un interval de minim 14 zile de la însănătoșire, de la externare. Apoi, sunt contactați de către noi și întrebați dacă doresc să vină să doneze sânge. Criteriile de eligibilitate sunt pentru aceeași procedură, ca și pe sânge total, doar că plasma recoltată trebuie să fie specificată COVID-19. Posibilii donatori pot să vină să doneze sânge din două în două săptămâni. Dacă la o donare normală de sânge ai nevoie de un repaus de cel pușin două luni, la recolatrea de plasmă poți să te prezinți din două în două săptămâni dacă ești eligibil”, a declarat Adina Beudean.

Un prim donator a trecut deja pe la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița, iar dr. Adina Beudean a precizat că a mai fost contactată de persoane care ar putea fi elibigile.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/689228701910913/

Trebuie să îi verificăm din punct de vedere al sănătății. Să trimitem piloți de sânge la Institutul de Hematologie din București pentru a se face mai multe analize. Doar pe baza acestor buletine de analiză plasma poate fi livrată pentru tratarea paciențilro critici”, a mai spus Adina Beudean.

Echipamentul instalat la Bistrița este furnizat de compania Besmax Pharma Distribution, în baza unui contract de comodat încheiat pe o perioadă de 12 luni. Împreună cu acest aparat, la Bistrița au sosit și 100 de kituri, iar autoritățile județene spun că la prima rectificare bugetără vor aloca fonduri suplimentare Spitalului Județean de Urgență Bistrița pentru achiziționarea altor kituri de acest fel.

În acest moment, în secția de Anestezie și Terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița sunt internați 5 pacienți infectați cu virusul SARS-COV-2. Alți 74 sunt internați la secția Boli Infecțioase a unității medicale și încă 17 pacienți sunt internați la Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud.