FOTO/VIDEO: Elicopterul SMURD a aterizat la Chiuza. Un copil a fost grav rănit într-un accident rutier. Din păcate, copilul a murit

Un grav accident rutier s-a produs pe raza localității Chiuza. În accident au fost implicate mai multe persoane, printre care și copii. Din primele date, un minor a fost grav rănit, în sprijinul echipajelor medicale fiind solicitată și intervenția unui elicopter SMURD. UPDATE: Din păcate, copilașul a decedat.

Modulul SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud intervin în localitatea Chiuza la un accident rutier. Un autoturism în care se aflau 5 persoane, dintre care 2 copii s-a răsturnat. Din primele informații, un copil este în stop cardiorespirator”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Intervenția este în plină desfășurare, la fața locului fiind solicitat și un elicopter SMURD de la Baza Aeriană Jibou.

https://www.facebook.com/100013157022773/videos/878540429261183/?q=chiuza&epa=SEARCH_BOX

Elicopterul a aterizat deja la Chiuza.

ACTUALIZARE 1

Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul băietelului în vârstă de 5 ani nu a răspuns protocolului de resuscitare aplicat, astfel că a fost declarat decesul acestuia la locul accidentului.

”Ceilalți 4 pasageri sunt conștienți și cooperanți, trei prezintă mărci traumatice (inclusiv celălalt copil, în vârstă de 5 ani). Vor fi transportati la spital pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate, după cum urmează: un adult la UPU SMURD Bistrița de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, respectiv copilul și ceilalți doi adulți la CPU Beclean cu două echipaje de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ BN”, au mai transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Intervenția este încă în dinamică.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/877751246004996/

ACTUALIZARE 2

În această după-masă, pe DN 17D, în localitatea Chiuza, a avut loc un grav accident rutier, în urmă căruia, din păcate, un copilaș de numai 5 ani a decedat. Acesta se afla într-un autoturism, condus pe direcția Beclean-Salva, de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Arad. Conform primelor date, se pare că acesta, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare și, într-o curbă, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat. În urma accidentului, din nefericire, un copil a decedat, șoferul și alți 3 pasageri au fost răniți”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1.43mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru ucidere din culpă și conducere cu alcoolemie.

FOTO/VIDEO: Facebook – Radu Sîrbu – Mesager 24, IPJ B-N