FOTO: În Pasul Tihuța au apărut primii fulgi de zăpadă. Utilajele de deszăpezire acționează cu material antiderapant

În zonele înalte ale țării, inclusiv în Pasul Tihuța din județul Bistrița-Năsăud, au apărut primii fulgi de zăpadă, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pentru asigurarea condițiilor de circulație în siguranță, utilajele de deszăpezire acționează încă de noaptea trecută cu material antiderapant pe sectoarele de drum pe care s-a depus un strat de zăpadă.

Echipele din cadrul Secției de Drumuri Naționale Bistrița acționează cu utilaje dotate cu lamă și răspânditor de material antiderapant pe DN 17, în Pasul Tihuța, județul Bistrița-Năsăud”, a anunțat CNAIR.

Conducătorii auto sunt rugați să circule prudent, să respecte restricțiile instituite pe anumite sectoare de drum, să adapteze viteza la condițiile din trafic.

De asemenea, CNAIR face apel la șoferi să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Reamintim că zona montană înaltă a județului Bistrița-Năsăud se află, până sâmbătă seara, sub atenționare cod galben de intensificări ale vântului și precipitații sub formă de ninsoare.

FOTO: CNAIR