FOTO/VIDEO: Incendiu la o casă din Leșu; intervenția pompierilor a durat circa 3 ore

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la o casă din localitatea Leșu (Lunca Leșului), informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Din fericire, nu fost înregistrate victime, o femeie și cei doi copii care se aflau în casă în momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat în condiții de siguranță.

Intervenția a durat aproximativ 3 ore, iar pentru localizarea și lichidarea focarelor au intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Leșu, sprijiniți de pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Sângeorz-Băi și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ilva Mică.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și mansardei, pe o suprafață de peste 130 mp și au fost degradate încăperile de la nivelul mansardei.

Pompierii au reușit evacuarea unor bunuri și protejarea parterului imobilului.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea unui coș de fum neprotejat termic față de materiale care se aprind ușor (combustibile).

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud