FOTO/VIDEO: Investiții de peste 250 de milioane de lei, anunțate de viceprim-ministrul Daniel Suciu pentru județul Bistrița-Năsăud

În județul Bistrița-Năsăud, în perioada următoare, se vor derula investiții de peste 250 de milioane de lei (circa 50 de milioane de euro), a anunțat vineri, la Bistrița, vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Aceste sume sunt asigurate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi al Programului Operaţional Regional, iar proiectele vizează reabilitarea unor drumuri județene, investiții în infrastructura școlară, precum și realizarea unui complex sportiv polivalent în cartierul Unirea din municipiul Bistrița.

La conferința în cadrul căreia s-au semnat contractele de finanțare pentru aceste proiecte au participat și reprezentanți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, dar și ai unităților administrativ teritoriale beneficiare ale proiectelor.

Astfel, potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, 82 milioane lei vor fi alocate prin PNDL pentru modernizarea a trei drumuri judeţene, în lungime totală de 43,5 kilometri.

De asemenea, aproximativ 96 milioane lei este suma care va fi investită în amenajarea complexului sportiv din cartierul Unirea, finanţarea pentru acest obiectiv de investiții fiind aprobată în ultima ședință de Guvern.

În ceea ce privește proiectele care vor fi finanțate prin Programul Operațional Regional vicepremierul Daniel Suciu a semnat și două contracte importante pentru municipiul Bistrița. Acestea au o valoare de circa 50 de milioane de lei și vizează amenajarea unui centru intermodal de transport public şi a unor piste de biciclete în oraș.

Aştept de trei ani de zile această zi. (…) Cele două proiecte – Centrul intermodal şi pistele de biciclete, alături de Linia Verde vor schimba complet filozofia mobilităţii urbane în oraşul nostru, vor înfrumuseţa Bistriţa, vor face un oraş mai plăcut, un oraş verde, care ne îndeamnă la un stil de viaţă sănătos şi activ. Centrul intermodal, în valoare de 9 milioane euro, va scoate traficul zecilor de autocare ce tranzitează şi preiau pasageri în oraşul nostru prin construirea unei platforme suspendate, peste calea ferată. Va interconecta noua autogară şi gara cu centura actuală şi va realiza încă o axă de trecere peste calea ferată care va lega strada Gării de strada Tărpiului şi automat de drumul de centură. Acest lucru va fluidiza traficul rutier”, a precizat viceprimarul Niculae. De asmenea, în ceea ce priveşte proiectul referitor la pistele pentru biciclişti, acesta are o valoare de 4,5 milioane euro și va însuma 30 km de piste pe 29 străzi.

Totodată, și oraşul Sângeorz-Băi este benefiaciarul unor proiecte finanțate prin POR care prevăd reabilitarea unei grădiniţe şi a unei şcoli gimnaziale, dar și modernizare a 5 km de drum.

Potrivit viceprim-ministrului Daniel Suciu, judeţul Bistriţa-Năsăud este unul dintre beneficiarii de top ai fondurilor alocate prin Ministerul Dezvoltării Regionale.

Judeţul acesta, al nostru, al tuturor, beneficiază, cred, dacă nu de cele mai mari investiţii prin Ministerul Dezvoltării Regionale, cu siguranţă în primele trei din România. Astăzi, prin PNDL, Programul Operaţional Regional, ANL, CNI, Programul de cadastru, se derulează investiţii în judeţ de 11,7 miliarde de lei. Cred că aceasta este cartea de vizită a unei echipe şi cifrele nu mint niciodată şi aceşti bani îi veţi regăsi în absolut toate proiectele care se derulează în judeţ„, a declarat Daniel Suciu.

Iată lista completă a contractelor semnate de vicepremierul Daniel Suciu:

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud:

  • Drumuri județene

– DJ 172 A Beclean-Nușeni-Chiochiș – 26 km

–  DJ 162 Sânmihaiu de Cîmpie – Visuia -10,1 km

– DJ 154 D Domnești-Nețeni-Albeștii Bistriței – 7,4 km

Valoare totală contracte de finanțare: 82.2 milioane lei (17.5 milioane euro)

Total km: 43.5

Municipiul Bistrița:

  1. Centru intermodal de transport public Strada Gării – Tărpiului – Industriei 42.4 milioane lei (9 milioane euro)
  2. Piste de bicicliști 21 milioane lei (4.5 milioane euro)

Orașul Sângeorz-Băi:

1. Construire și dotare Grădiniță în Sângeor-Băi 2.67 milioane lei (570.000 euro);

2. Construire Școală Gimnazială cu 9 săli de clasă în Sângeorz-Băi 6.7

milioane lei (1.4 milioane euro)

Lunca Ilvei: Modernizare cartier ”Strada Fabricii” – 1.3 milioane lei

Șieu Măgheruș: Modernizare și extindere corp primărie – 781.000 lei

Nușeni: Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public – 813.000 lei;

Galații Bistriței: Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public – 373.056 lei.