FOTO/VIDEO: Jandarmii și polițiștii din Bistrița-Năsăud, ajutoarele lui Moș Crăciun

În prag de sărbători, jandarmii și polițiștii din Bistrița-Năsăud au ales să ofere sprijin copilașilor aflați în grija măicuțelor de la Mănăstirea Piatra Fântânele și persoanelor cu dizabilități care beneficiază de serviciile Fundației „Bucurie” din municipiul Bistrița.

Jandarmii au ajuns la cei peste 30 de copilași, cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani, aflați în grija măicuțelor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

”Măicuțele au grijă de aceștia, îi hrănesc, îmbracă și le oferă dragostea și grija necondiționată zi de zi. (…) Ele se dedică îngrijirii copiilor, dar pentru a le asigura permanent haine curate aveau nevoie de o mașină de spălat. Ca urmare, jandarmii s-au mobilizat și s-au transformat pentru o zi în ajutoarele Moșului. Datorită generozității de care au dat dovadă aceștia, au putut fi achiziționate și donate mai multe electrocasnice (o mașină de spălat, un uscător de rufe, un aspirator, detergent și alte electrocasnice mici) atât de necesare într-o gospodărie unde conviețuiesc peste 50 de suflete. Zâmbetul copiilor, la vederea cadourilor, nu poate fi redat în cuvinte, dar îl vom păstra în suflet până la următoarea revedere. Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei și a dăruirii, iar pentru jandarmii din județul Bistrița-Năsăud a devenit deja o tradiție organizarea de acțiuni umanitare pentru sprijinul celor aflați în impas sau mai puțin favorizați de soartă”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

De asemenea, luptătorii din cadrul serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au pus în aplicare acțiunea „cadoul de Crăciun”.

De această dată, și ei, polițiștii, au fost primiți cu bucurie, cu zâmbete și colinde, de cele 14 persoane cu dizabilități care beneficiază de serviciile Fundației „Bucurie” din municipiul Bistrița. Cadourile au fost oferite de polițiștii care fac parte din Asociația Polițiștilor Creștini Bistrița-Năsăud, care, la rândul lor, au fost răsplătiți cu felicitări de Crăciun realizate de tineri, cu mult drag.