FOTO/VIDEO: Lucrările la drumul care leagă localitatea Josenii Bârgăului de Ilva Mică, recepționate. Investiția este de 9 milioane de euro

ziar de bistrita drum

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a recepționat lucrările privind modernizarea lotului 3 din DJ 172D, drum cunoscut sub denumirea de ”Poarta Transilvaniei”. Este vorba despre tronsonul de drum Josenii Bârgăului (DN 17) – Strâmba – Ilva Mică, de circa 14 km, investiție care s-a ridicat la suma de 9 milioane euro. 

Recepția finală a lucrărilor a avut loc marți, la eveniment participând președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, respectiv Ioan Țintean, primarii din comunele Ilva Mică – Autel Horea și Josenii Bârgăului –  Nicolae Vrîncean, reprezentanți ai companiei care a executat lucrările – SC Dimex 2000 Company, precum și alți reprezentanți ai autorităților județene. De asemenea, cu acest prilej, în zona Mănăstirii Strâmba a fost oficiată și o slujbă religioasă.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/438129397068916/

Un peisaj foarte frumos de iarnă pe lotul 3 din DJ 172D, la coborâre dinspre Strâmba spre Ilva Mică. Avem bucuria să recepționăm astăzi acest tronson de drum de aproximativ 14,1 km, cu o valoare a investiției de 9 milioane de euro (42 milioane lei). Avem lucrări de artă, ziduri de beton armat pe o distanță de peste 5 km, șanțuri, rigole, șanțuri periate peste 14 km. Cred că e o lucrare foarte bună, care rezolvă o problemă importantă a traficului rutier. Avem în momentul de față scurtarea cu 18 – 20 de km a drumului pentru toți cei care vin de pe zona Someșului Superior și de pe Valea Ilvelor spre Bistrița. Descongestionăm traficul de pe DN 17D din aval de Ilva Mică, Feldru, Rebrișoara, Năsăud și DN 17C – Năsăud – Bistrița. Aș vrea să le mulțumesc tuturor colegilor mei care au fost implicați în acest proiect, începând cu cei de la Direcția de Dezvoltare, continuând cu cei de la Achiziții și în ultma perioadă cu cei de la Direcția Tehnică, care au supravegheat implementarea proiectului. Aș vrea să îi felicit pe cei de la Dimex, care au făcut această lucrare de referință din nou, pentru seriozitatea cu care au tratat acest lucru și pentru calitatea lucrărilor”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

ziar de bistrita poarta transilvaniei

ziar de bistrita drum

ziar de bistrita drum

ziar de bistrita drum

La rândul său, vicepreședintele CJ Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean, a completat că realizarea acestei investiții va aduce județului și o creștere din punct de vedere economic. ”O obligație morală față de locuitorii celor două văi pe care întotdeauna le-am considerat cele mai importante ale județului din punct de vedere strategic și economic. Evreul i-a spus fiului lui înainte de a muri că vinul se face și din struguri, iar eu astăzi vreau să spun că banii se fac și din transport. Deci acest tronson de drum, din punctul de vedere economic poate să aducă o creștere județului Bistrița-Năsăud de cel puțin un milion de euro pe an. Deci prin reducerea cheltuielor, prin scurtarea timpului de deplasare, prin siguranța circulației și valorificarea mai bună și ușoară și rapidă a resurselor locale”, a spus Ioan Țintean, care a completat că în ceea ce privește executarea lucrărilor s-a folosit cea mai bună tehnică.

Totodată, primarii celor două comune – Ilva Mică și Josenii Bârgului au ținut să mulțumească în numele locuitorilor pentru această investiție.

ziar de bistrita drum

”Suntem la 85 de ani de un mare eveniment care a fost în 1934 – Regele Carol al II-lea a debarcat la podul Strâmbei și a inaugurat deschiderea unei noi investiții, respectiv linia ferată Ilva Mică – Vatra Dornei. (…) Bucuria este foarte mare pentru locuitorii din Ilva Mică și pentru toți locuitorii de pe Valea Ilvei și de pe Valea Someșului. Din păcate, puțin umbrită pentru că aici se vede diferența dintre o firmă care duce la îndeplinire contractul și altă firmă care nu a putut duce la îndeplinre proiectul. Păcat, sperăm cât de repede să se rezolve și porțiunea de la intersecția DN 17D până la ieșirea din Poiana Ilvei spre Măgura Ilvei (n.r. – este vorba despre lotul 4 al DJ 172D, lot pentru care CJ Bistrița-Năsăud a reziliat contractul cu compania care executa lucrările, iar acum a fost lansată o nouă procedură pentru găsirea unui alt constructor)”, a spus primarul din Ilva Mică – Aurel Horea.

Totodată, primarul Nicoale Vrîncean de la Josenii Bârgăului a adăugat că reabilitarea acestui tronson a fost un ”vis al bârgăuanilor de zeci de ani”.

Reprezentanții autorităților locale s-au declarat foarte mulțumiți de lucrările executate de compania Dimex 2000, cu toate că acestea nu au fost deloc ușoare, după cum afirmă chiar constructorul. ”Nu a fost un drum ușor, dar ne bucurăm că l-am terminat cu bine și sperăm să mai facem și altele mai frumoase și mai bune”, a spus Ioan Scurtu, patronul Dimex 2000 Company.  Lucrările au fost terminate înainte de termenul prevăzut în contract, acesta fiind abia luna aprilie a anului viitor. În plus, garanția oferită de constructor este de 5 ani.

Președintele CJ Bistrița-Năsăud a mai completat că în ceeea ce privește celelalte loturi ale DJ 172D Poarta Transilvaniei, acestea se prezintă astfel: ”Lotul 1, tronsonul 1 a fost finalizat în urmă cu câțiva ani, iar acum se lucrează la tronsonul 2 de la intersecția cu Drumul Blajului spre Mița. Am recepționat în toata acestui an lotul 2 – Prundu Bârgăului – Colibița. Astăzi suntem la recepția lotului 3, iar în ceea ce privește lotul 4, acesta este încărcat pe SICAP, e în licitație publică, cu termen pentru depunerea ofertelor 3 ianuarie 2020. Lotul 5 este finalizat în proporție de circa 70 la sută, urmează în primvară să terminăm partea de strat de uzură și lucrările adiacente – șanțuri, trotuare, ce mai e prevăzut”. 

DJ 172D Poarta Transilvaniei are o lungime de circa 80 de km, investiția totală în modernizarea acestui drum ridicându-se la aproximativ 50 de milioane de euro.