FOTO/VIDEO: Mica Unire, celebrată la Bistrița printr-un ceremonial militar-religios; participanții s-au prins în Hora Unirii

Împlinirea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată, marți, la Bistrița, printr-un ceremonial militar şi religios organizat în Piaţa Unirii din municipiu, urmat de un moment artistic. Bistrițenii au luat parte în număr mare la eveniment și s-au prins în tradiționala Horă a Unirii. 

Acțiunile dedicate Zilei Unirii Principatelor Române au debutat la ora 12:00, cu acordarea onorului militar și intonarea Imnului Național al României, după care a fost oficiată o slujbă religioasă.

Ulterior, subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Ioan Zăgrean, a dat citire mesajului premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române.

”Unirea Moldovei cu Țara Românească sub același domnitor, Alexandru Ioan Cuza, este un exemplu autentic de unitate a voinței românilor, care a deschis calea emancipării și modernizării statului. Au urmat ani de reforme importante în toate domeniile și investiții ce au consolidat apropierea culturală, politică și economică a celor două principate române.

Rădăcinile  României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voință în jurul valorilor și obiectivelor comune.

Am admirat întotdeauna unitatea artizanilor Unirii Principatelor Române din 1859 și eforturile care au continuat până la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, visul de veacuri al tuturor românilor.

Responsabilitatea clasei politice și a instituțiilor statului este să onoreze ”actul energic al întregii naţiuni române”, așa cum Mihail Kogălniceanu descria Unirea Principatelor Române, și să urmeze exemplul reformelor majore care au stat la baza evoluției către România de astăzi. La fel ca acum 164 de ani, dorința de emancipare națională și aspirațiile legitime ale românilor trebuie să rămână repere ale acțiunii statului.

Lecția istorică rămasă peste timp este că prin voință, unitate, curaj și susținerea cetățenilor noștri putem reuși cele mai ambițioase obiective. Aderarea României la NATO, obținerea statutului de membru al Uniunii Europene sunt exemple grăitoare. România este astăzi în fața unei etape importante pentru viitor. Miza noastră comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat și consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei și  întregii lumi, iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viață mai bună fiecărui român,  condiții  și oportunități similare la sate, orașe și în toate comunitățile. În România europeană toți cetățenii trebuie să aibă  șanse  egale, să se simtă  în  siguranță  și  să aibă speranța unui viitor mai bun și mai prosper, vegheat de valorile și libertățile  democratice.

Bucuria care ne însuflețește prinși în Hora Unirii la evenimentele dedicate acestei zile și cu multe alte ocazii, dar și coagularea socială pe care o regăsim în momentele dificile îmi dau încredere că românii și-au păstrat spiritul unitar, prețuiesc valorile trecutului și merg împreună spre viitor. Astfel de etape din istoria noastră le păstrăm vii în memoria societății. Se cuvine să le transmitem generațiilor tinere și să le amintim că societatea îi recunoaște și îi urmează pe cei ce deschid noi drumuri prin idealuri nobile. Energia, implicarea și susținerea societății sunt vitale pentru atingerea obiectivelor indispensabile de dezvoltare, răspunsul adecvat la provocările de securitate actuale și valorificarea oportunităților deschise prin sursele de finanțare pe care România le are în acest moment.

Istoria ne dovedește că unirea aduce siguranță, conferă protecție și speranță pentru un viitor bun! Exemplul de viziune, solidaritate, curaj și mobilizare al generației care a realizat Unirea Principatelor ne însoțește, azi, pe drumul pe care dorim să îl urmeze România.

Hai să dăm mână cu mână, pentru prezentul și viitorul nostru european! La Mulți Ani, români! La Mulți Ani, România!”, a transmis subprefectul Ioan Zăgrean.

Ulterior, oficialitățile locale au depus o coroană de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza și au asistat la defilarea Gărzii de Onoare.

Evenimentele dedicate Zilei Unirii Principatelor Române au continuat cu un moment artistic susținut de îndrăgita interpretă Veta Biriş şi de artiștii Ansamblului folcloric profesionist ”Cununa de pe Someş”.

În încheiere, Muzica Militară a Garnizoanei Bistrița a interpretat Hora Unirii, iar participanții s-au prins în tradiționala Horă.

La eveniment au participat parlamentari ai județului Bistrița-Năsăud, printre care deputatul Diana Morar, deputatul Daniel Suciu, senatorul Ovidiu Florean, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, vicepreședinții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără și Ciprian Kecskes-Simionca, subprefecții județului, Ioan Zăgrean și Decsei Atilla, viceprimarul municipiului Bistrița, Sorin Hangan, noul comandant al Brigăzii 81 Mecanizată General Grigore Bălan, colonelul Cristinel Colibaba, precum și alți șefi ai instituțiilor publice din Bistrița-Năsăud.

De asemenea, bistrițenii au luat parte în număr mare la eveniment.

Anul acesta s-au împlinit 164 de ani de la Mica Unire. Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar.

One comment

  1. Momentul artistic trebuia modificat ca cam ase .
    noi suntem romani
    noi suntem romani
    austriecii vin
    la noi stapani. iolvon draghe VETA ?