FOTO/VIDEO: Noul prefect al județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a depus jurământul

Noul prefect al judeţului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a depus, miercuri, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Palatul Administrativ, jurământul și a fost învestit în funcţie. 

Ceremonia, la care au participat liderii PSD și PNL Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, respectiv Ioan Turc, precum și directori ai instituţiilor deconcentrate,  primari și apropiați ai noului prefect, a început cu intonarea Imnului Național al României.

Ulterior, Teofil Cioarbă a depus jurământul.

După depunerea jurământului, Teofil Cioarbă a susținut un scurt discurs și a afirmat că în mandatul său cetățenii vor fi puși în centrul preocupărilor Instituției Prefectului.

Jurământul pe care l-am depus astăzi și încrederea pe care Guvernul României mi-a acordat-o numindu-mă în funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud reprezintă un angajament și o onoare de a îi reprezenta cu bună credință și onestitate pe toți cetățenii județului nostru. Voi fi un partener de dialog și colaborare cu toate structurile deconcentrate, cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cu primarii județului Bistrița-Năsăud, cu instituțiile militarizate, cu reprezentanții județului în Parlamentul României, cu presa și cu cetățenii pe care îi voi pune în centrul preocupărilor Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud. (…) Sunt convins că, împreună cu domnii subprefecți și cu aparatul administrativ al instituției pe care o reprezint începând de astăzi, vom construi un parteneriat puternic al cărui rezultat va fi materializat în scurt timp. (…) Țin să mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături până acum. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc familiei pentru susținere. Mulțumesc și domnului președinte al Consiliului Județean și colegilor din această instituție pentru cei 9 ani în care am muncit împreună la dezvoltarea județului. Mă bazez în continuare pe sprijinul noilor colegi din cadrul Instituției Prefectului pentru a ne îndeplini cu succes îndatoririle față de cetățenii acestui județ. Mulțumesc tuturor și vă aștept ca, începând de azi, să construim un parteneriat al colaborării, soluțiilor și bunei înțelegeri”, a spus noul prefect.

De asemenea, subprefecții Ioan Zăgrean și Decsei Atilla l-au asigurat pe noul prefect că îi vor fi parteneri și că împreună vor căuta cele mai bune soluții la problemele cetățenilor.

Prezent la eveniment, liderul PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a spus: ”Personal mă bucur pentru ceea ce se întâmplă astăzi. E nevoie de foarte mult echilibru în Instituția Prefectului. E nevoie de foarte multă claritate și de un climat cât se poate de corect de muncă. Dumneavoastră veniți din administrație, sunteți obișnuit cu rigorile administrației, vă cunosc nu de azi sau de ieri, știu că sunteți un om cât se poate de onest și îmi exprim încrederea că Instituția Prefectului va da tot ce are ea mai bun. În ceea ce privește conlucrarea dintre Primăria Bistrița și Instituția Prefectului, așa cum și până acum s-a întâmplat și țin să îi mulțumesc fostului prefect, Mica Oprea, pentru acest lucru, sunt convins că vom lucra și în continuare. Nu avem niciun fel de motive pentru care să ne poticnim. Sunt aspecte de legalitate, sunt aspecte legate de proceduri, buna credință există. Așa că vă doresc spor la treabă”. 

Și președintele PSD Bistrița-Năsăud și al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a precizat: ”Eu am un sentiment extrem de complicat astăzi pentru că un ochi îmi râde și altul îmi plânge. Sunt 9 ani de viață pe care i-am petrecut într-o foarte mare parte alături de Teo. (…) Atât alături de el, cât și alături de domnișoara prefect Mica Oprea, căreia și eu îi mulțumesc în mod special pentru ceea ce a făcut de-a lungul vieții pentru acest județ, am reușit să facem lucruri frumoase pentru județul nostru și pentru cetățenii județului. Am spus că un ochi îmi plânge pentru că pierd un om foarte important și lucrurile se vor complica pentru mine. Până când altcineva se va forma în locul domnului prefect, eu va trebuie să dedic mult mai mult timp acestei zone. (…) Alt ochi îmi râde pentru că județul Bistrița-Năsăud și Instituția Prefectului a câștigat un om foarte valoros, un om care are foarte multă experiență. Chiar dacă este un om tânăr, el are deja experiența necesară pentru a putea gestiona problemele județului, care nu sunt puține și sunt destul de complicate. Atât eu, cât și colegii noștri primari, indiferent de culori sau simpatii politice, avem o singură variantă: să punem toți umărul și să încercăm să ducem mai departe proiectele de dezvoltare ale județului nostru. (…) O să îmi fie dor de Teo, îmi pare rău că am rămas noi la Consiliul Județean fără el, dar sper că experiența pe care a dobândit-o în cei nouă ani să o pună în slujba cetățenilor județului Bistrița-Năsăud”. 

Teofil Cioarbă are 43 de ani şi vreme de nouă ani a ocupat funcţia de director economic în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Noul prefect a fost propus de PSD pentru a ocupa această funcție, fără să fie membru de partid, după ce fostul prefect, Mica Oprea, a cerut eliberarea din funcție.