FOTO: Organizația de seniori a PSD Bistrița-Năsăud și-a ales o nouă conducere

Organizația Județeană a Pensionarilor Social-Democrați (OPSD) Bistrița-Năsăud și-a ales, joi, o nouă conducere, conferința de alegeri având loc la Centrul Cultural Dacia din Bistrița,  în prezența a circa 250 de delegați. 

În urma conferinței, în locul social-democratului Vasile Puica, în fruntea organizației seniorilor social-democrați a fost desemnat Viorel Ința.

Mulțumesc delegaților prezenți pentru încrederea acordată. Este o onoare pentru mine și o mare responsabilitate și voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a îmi îndeplini sarcinile. Pentru aceasta, desigur, am nevoie de sprijinul și de ajutorul dumneavoastră. Este necesar să operaționalizăm organizația, atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere al evidenței membrilor și simpatizanților, astfel încât să fie o organizație puternică și funcțională. Este necesar să atragem noi membri și să începem să ne mobilizăm pentru alegerile din 2024. Trebuie să fim un element important în câștigarea alegerilor, în așa fel încât să asigurăm guvernarea PSD fără alte partide”, a spus Viorel Ința.

De asemenea, a fost constituit și Biroul Executiv de conducere al OPSD Bistrița-Năsăud, format din:

  • Prim-vicepreședinți: Costea Dumitru și Pop Nastasia
  • Secretar Executiv: Mircea Alexandru
  • Vicepreședinți: Sabău Gheorghe, Boțan Ioan, Mutu Traian, Cîmpian Simion, Barna Alexandru, Axente Iulian, Câmpian Nicolae, Marica Liviu, Blaga Alexandru, Ignat Pantea și Guzu Nicolae Liviu
  • Membri: Oprea Gheorghe, Arpăștean Dorina, Tomi Iacob, Săsărman Vasile, Aluaș Mărioara, Anton Gheorghe, Rusu Nicolae, Orza Irina și Neamțu Gheorghe.

Alegerile s-au desfășurat în prezența președintelui PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a secretarului executiv al Biroului Național OPSD, Vasile Crișan, a parlamentarilor Ioan Deneș, Daniel Suciu și Bogdan Ivan și a altor reprezentanți ai formațiunii politice.

În debutul conferinței, președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a luat cuvântul și s-a adresat celor circa 250 de seniori prezenți în sală, mulțumindu-le pentru ceea ce au făcut pentru noile generații.

Mă bucur că mă aflu în mijlocul dumneavoastră și aș vrea să vă mulțumesc dumneavoastră și tuturor seniorilor din județul Bistrița-Năsăud pentru ceea ce au făcut pentru noi. (…) Noi nici nu eram, nici nu puteam face ceva fără dumneavoastră. Dacă nu erați dumneavoastră să faceți ceea ce ați făcut fiecare acolo unde ați activat, lucrurile nu arătau așa astăzi. Trecem prin perioade complicate, lumea trece prin perioade complicate, dar eu sunt ferm convins că împreună cu toții, cu dumneavoastră, cu noi, cu cei mai tineri decât noi și cu sprijinul lui Dumnezeu, vom putea depăși și aceste momente complicate pe care le traversăm”, a spus Emil Radu Moldovan, care mai apoi a prezentat o serie de investiții realizate în județ în ultimii 10 ani, de când se află la conducerea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

În ultimii 10 ani, împreună cu colegii mei, am reușit să atragem investiții publice în județul Bistrița-Năsăud de peste 1,8 miliarde de euro. Unii o să spună că e puțin, alții că e mult, alții vor spune că nu am adus banii de acasă, dar au fost și alții înaintea mea care nu au adus nimic. Nu i-am adus de acasă, dar nici nu au venit singuri și nici nu îi vom duce acasă, ci vor rămâne aici pentru oameni”, a mai completat Emil Radu Moldovan.

Astfel, liderul social-democraților din Bistrița-Năsăud a vorbit despre investițiile în sănătate, infrastructură rutieră, cultură și sport realizate în județ, punând accent pe cele din domeniul medical.

De asemenea, deputatul PSD Bogdan Ivan le-a mulțumit seniorilor prezenți în sală pentru ce au făcut de-a lungul anilor și le-a vorbit despre măsurile propuse la nivel național de PSD pentru a le face viața mai ușoară pensionarilor, amintind de majorarea de pensii de la începutul acestui an, precum și de cardurile sociale de care beneficiază cei cu pensii mici.

Cu siguranță că nu e destul, cu siguranță că nu e exact cum ne-am fi dorit noi, dar în această etapă acesta este maximul care s-a putut găsi pentru a acoperi problema. (…) Nu e mult deloc, dar e mai mult decât zero. Una peste alta, aproape 10 milioane de oameni cu venituri medii și mici au beneficiat și vor beneficia de aceste lucruri și asta nu înseamnă decât un gram de respect pentru ei”, a completat Bogdan Ivan.

Și deputatul Daniel Suciu le-a vorbit pensionarilor: ”Văd în această sală nici pensionari, nici seniori, ci doar colegi și prieteni care au mai mulți ani de PSD decât am eu de școală sau de căsnicie. Văd în această sală veterani care au rămas în această echipă și la bine, și la greu și pentru asta vă mulțumesc”.

Potrivit datelor prezentate în timpul conferinței de alegeri, Organizația Județeană a Pensionarilor Social-Democrați Bistrița-Năsăud numără circa 3.800 de membri, toate unitățile administrativ-teritoriale din județ având organizații de seniori.

În urma alegerilor din anul 2020, 32 de aleși locali din județ provin din rândul pensionarilor social-democrați – 15 primari, doi viceprimari, doi consilieri județeni și 13 consilieri locali.