FOTO/VIDEO: Patru gospodării din localitatea Șieuț, mistuite de flăcări

Un incendiu puternic a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Șieuț. Patru gospodării au fost mistuite de flăcări. Zeci de pompieri, cu autospeciale de intervenție au acționat ore în șir pentru stingerea focului, în sprijinul echipajelor intervenind și localnici.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, incendiul a izbucnit în jurul orei 23:30.

Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la trei imobile, cu posibilitate de extindere. Spre fața locului au fost direcționate cinci echipaje din cadrul ISU BN, cu o autospecială de intervenție la înălțime, trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, alături de Seviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Șieut și Monor.

Însă, din păcate, incendiul s-a extins și la cea de-al patrulea imobil. Este vorba despre patru case, fiecare cu anexe, grajduri, imobile situate foarte aproape unul față de celălalt.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Două persoane în vârstă au suferit atacuri de panică, au primit primul ajutor la locul incendiului, nefiind transportate la spital.

Peste 35 pompieri militari și voluntari de la Detașamentul de pompieri Bistrita și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgentă Șieuț, Șieu, Monor și Mărișelu cu 7 autospeciale de stingere, autospeciala de intervenție la înălțime și două ambulante (SMURD și SAJ) au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, concomitent cu protejarea vecinătăților – în ambele direcții sunt amplasate case de locuit și imobile foarte aproape de clădirile cuprinse de incendiu. De asemenea, sub coordonarea comandantului intervenției, zeci de localnici au sprijinit intervenția pompierilor militari și voluntari, in încercararea de a proteja vecinătățile”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Suprafața totală afectată de incendiu este, la o primă estimare, de peste 800 mp.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/854628388383285/

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud