FOTO/VIDEO: Poliția cere sprijinul populației pentru identificarea unui bărbat bănuit că ar fi furat bani și un laptop dintr-o locuință

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud cere sprijinul populației pentru identificarea unui bărbat bănuit că ar fi furat bani și un laptop dintr-o locuință.

”La data de 28 iunie 2022, un bărbat din Bistrița a sesizat, prin 112, faptul că i-au fost sustrași din locuință 53.200 de lei, 6.250 de euro și un laptop. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investiții Criminale Bistrița-Năsăud, care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. Până la această dată, au fost desfășurate mai multe activități investigative, iar pentru identificarea autorilor, polițiștii au ridicat și analizat mai multe imagini video, surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zonă”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Astfel, polițiștii caută persoana care apare în imagini, a cărei identificare ar putea conduce la soluționarea cazului

Cei care recunosc persoana sau care pot să ofere informații în legătură cu aceasta, sunt rugați să se prezinte la Poliție sau să sune la nr. 0758237605.